HOTĂRÎRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Sadovoe, municipiul Bălți
Secretarul Consiliului sătesc Sadovoe, municipiul Bălți, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Russu Natalia aleasă pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant. Setul de documente prezentat conține și decizia nr. 8/17 din 10 decembrie 2016 a Consiliului sătesc Sadovoe.
La examinarea documentelor prezentate s-a constatat că decizia în cauză a fost adoptată cu depășirea competenței materiale, deoarece, contrar prevederilor de la art. 5 alin. (3) al Legii nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, consiliul a ridicat mandatul consilierului Russu Natalia în baza cererii de demisie depusă de aceasta, însă competența în acest sens îi revine Comisiei Electorale Centrale. În vederea respectării cadrului legal în vigoare și avînd în vedere că decizia consiliului local, ca act emis în afara competenței, este lovită de nulitate, Comisia recomandă Consiliului sătesc Sadovoe să-şi abroge decizia nr. 8/17 din 10 decembrie 2016.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Sadovoe îi revine candidatului supleant Scolzcaia Inna de pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Bălți din 29 iunie 2015. La atribuirea mandatului s-a ținut cont de declarația candidatului supleant Velijencov Nicolai de pe lista aceluiași partid, prin care acesta refuză atribuirea mandatului de consilier.
În temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 alin. (1) lit. u), art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 23, pct. 25 şi pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Russu Natalia aleasă pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova în Consiliul sătesc Sadovoe.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Sadovoe, municipiul Bălți, candidatului supleant Scolzcaia Inna de pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
3. Se preavizează consilierul Scolzcaia Inna asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Se recomandă Consiliului sătesc Sadovoe, municipiul Bălți, să-şi abroge decizia nr. 8/17 din 10 decembrie 2016.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
|
Alina RUSSU |
Secretarul |
Veaceslav AGRIGOROAE |
Chișinău, 17 ianuarie 2017
Nr. 656
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md