HOTĂRÎRE
pentru modificarea unor hotărîri ale Comisiei Electorale Centrale
Prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 517 din 2 noiembrie 2016 „Cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016 și organizarea celui de-al doilea tur de scrutin” pentru data de 13 noiembrie 2016 a fost stabilit turul al doilea de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova.
În scopul organizării şi desfășurării turului al doilea de scrutin din 13 noiembrie 2016 pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova şi în temeiul art. 18 alin. (2) și art. 26 alin. (1) lit. m) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
1. Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 224 din 9 septembrie 2016 „Cu privire la numărul de membri ai organelor electorale care pot fi degrevați de atribuțiile de la locul de muncă permanent şi termenul degrevării la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din data de 30 octombrie 2016” se modifică după cum urmează:
1) la punctul 1, textul „50 de zile (13 septembrie - 01 noiembrie 2016, inclusiv)” se înlocuiește cu textul „64 de zile (13 septembrie - 15 noiembrie 2016, inclusiv)”;
2) la punctul 2, textul „22 de zile (10 octombrie – 31 octombrie 2016, inclusiv)” se înlocuiește cu textul „36 de zile (10 octombrie – 14 noiembrie 2016, inclusiv)”.
2. La punctul 1 din hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.242 din 13 septembrie 2016 „Cu privire la degrevarea de atribuţiile de la locul de muncă permanent şi convocarea unor membri ai consiliilor electorale de circumscripţie de nivelul al doilea pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din data de 30 octombrie 2016”, textul „13 septembrie 2016 și pînă la 1 noiembrie 2016, inclusiv” se înlocuiește cu textul „13 septembrie 2016 și pînă la 15 noiembrie 2016, inclusiv”.
3. La punctul 2 din hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.243 din 13 septembrie 2016 „Cu privire la aprobarea statelor de personal ale aparatelor consiliilor electorale de circumscripţie la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din data de 30 octombrie 2016”, textul „pînă la data de 1 noiembrie 2016, inclusiv” se înlocuiește cu textul „pînă la data de 15 noiembrie 2016, inclusiv”.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chişinău, 2 noiembrie 2016
Nr. 518
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md