HOTĂRÎRE
cu privire la contestația nr.CEC-10/24 din 17 octombrie 2016 depusă de dl Vadim Moțarschi, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, dl Marian Lupu
Dl Vadim Moțarschi, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, dl Marian Lupu, a depus la Comisia Electorală Centrală o contestație, înregistrată sub nr. CEC-10/24 din 17 octombrie 2016, prin care solicită să se constate folosirea de către concurentul electoral, Igor Dodon, a fondurilor financiare și materialelor nedeclarate și să-i fie aplicată sancțiunea ce se impune conform Codului electoral.
În motivarea contestației, autorul susține că cifra cheltuielilor de 2.062.448,50 lei, raportată de concurentul electoral vizat la 14 octombrie 2016, este una diminuată, aducînd drept argumente următoarele:
1) la articolul ”3.1.2 – scenă” se raportează zero cheltuieli, în realitate concurentul le utilizează la desfășurarea campaniei electorale;
2) la articolul ”3.1.3 – prestații scenice (inclusiv onorariile)”, de asemenea, se raportează zero cheltuieli în pofida faptului evoluării artiștilor la evenimentele electorale ale concurentului vizat;
3) la articolul ”3.2.5 – panouri” se raportează suma de 57.770,92 lei, aceasta fiind una necorespunzătoare numărului de panouri publicitare, dacă să ne conducem de prețul de piață (300-350 euro per unitate);
4) la articolul ”3.3.1 – programul electoral” se raportează zero cheltuieli, chiar dacă concurentul electoral are tipărite broșuri în acest sens;
5) la articolul ”3.6.1 – închirierea unor bunuri în scop electoral (locațiunea încăperilor temporare, inclusiv teritoriale, locațiunea mijloacelor de transport, locațiunea altor mijloace fixe și obiecte de mică valoare și scurtă durată)” se raportează zero cheltuieli în pofida faptului că s-au utilizat încăperi pentru întruniri electorale, inclusiv pentru întrunirea electorală din 11 octombrie 2016 în or. Moscova din Federația Rusă, nefiind declarate cheltuielile aferente organizării acestei întruniri din afara țării;
6) la articolul ”3.8.2. – servicii asistență juridică și notariale” se raportează zero cheltuieli, deși în relațiile cu Comisia Electorală Centrală concurentul vizat este asistat de către un avocat.
Prin referința depusă de către dl Vadim Filipov, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, dl Igor Dodon, înregistrată la Comisie sub nr.CEC-10/24R din 20 octombrie 2016, se solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
În susținerea solicitării reprezentantul dlui Igor Dodon invocă următoarele:
1) evenimentul electoral unde s-a utilizat scena a avut loc în seara zilei de 14 octombrie 2016, fiind zi de odihnă în mun. Chișinău [hramul orașului], băncile comerciale nu au activat pentru efectuarea transferului, raportul financiar fiind prezentat în ziua de 14 octombrie 2016 (ora 14:30) la momentul în care serviciile încă nu au fost prestate, cheltuielile în cauză vor fi reflectate în raportul următor;
2) cheltuielile aferente prestărilor scenice, de asemenea, vor fi reflectate în raportul următor pe motiv că la momentul prezentării raportului acestea nu au fost prestate;
3) cheltuielile pentru panourile electorale sînt reflectate pentru 2 săptămîni ale perioadei de raportare, și nu pentru o lună după cum contestatarul prezintă prețurile;
4) la articolul ”3.3.1 – programul electoral”, cheltuielile privind tipărirea platformei electorale sînt reflectate la articolul ”3.3.2 – alte articole promoționale (postere, stegulețe, tricouri, chipiuri, carnețele, pixuri, afișe, fluturași etc.)”, conform ordinului de plată nr.71 din 12 octombrie 2016 în sumă de 37.685,00 lei;
5) referitor la articolul ”3.6.1 – închirierea unor bunuri în scop electoral (locațiunea încăperilor temporare, inclusiv teritoriale, locațiunea mijloacelor de transport, locațiunea altor mijloace fixe și obiecte de mică valoare și scurtă durată)”, cheltuielile pentru locațiunea încăperilor au fost reflectate la articolul 3.1.1 ”chirie, inclusiv cheltuielile aferente (energie electrică, salubrizare), iar deplasarea în or. Moscova din Federația Rusă este reflectată la art.3.4.1 ”servicii de transport”;
6) În ceea ce privește asistența juridică, reprezentantul afirmă că aceasta se efectuează în baza de voluntariat.
Analizînd argumentele expuse, Comisia consideră contestația în cauză ca una nefondată. Or, contestatarul a formulat argumente bazate pe presupuneri fără însă a prezenta probe concludente, în comparație cu partea adversă care a prezentat dovezi explicite cu anexarea copiilor de pe documente primare.
Pentru considerentele expuse şi în temeiul art. 18, art. 65 alin.(1), art. 67 alin. (2) din Codul electoral și în conformitate cu Regulamentul privind procedura de examinare și soluționare a contestațiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 3353 din 20 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se respinge ca neîntemeiată contestația nr.CEC-10/24 din 17 octombrie 2016 depusă de dl Vadim Moțarschi, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, dl Marian Lupu.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul ședinței Iurie CIOCAN
Chișinău, 22 octombrie 2016
Nr. 472
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md