HOTĂRÎRE
cu privire la contestația nr. CEC-10/8 din 6 octombrie 2016 depusă de dl Vadim Moțarschi,
reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al candidatului
la funcția de Președinte al Republicii Moldova, dl Marian Lupu
Dl Vadim Moțarschi, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, dl Marian Lupu, a depus la Comisie o contestație, înregistrată sub nr. CEC-10/8 din 6 octombrie 2016, prin care solicită constatarea încălcării de către concurentul electoral, dl Igor Dodon, a prevederilor art. 47 alin. (61) din Codul electoral și aplicarea sancțiunii ce se impune conform Codului electoral.
În motivarea contestației, se arată că dl Igor Dodon, candidatul la funcția de președinte al Republicii Moldova, a desfășurat la 5 octombrie 2016 în Piața Marii Adunări Naționale în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfînt, cu utilizarea drapelului Republicii Moldova și a drapelelor cu simbolica Partidului Politic ”Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, o conferință de presă unde și-a promovat programul său electoral. În calitate de probe, contestatarul a atașat o fotografie (screenshot) cu acest eveniment, de asemenea a făcut referire la materialul video plasat pe paginile web: privesc.eu și socialistii.md.
Autorul contestației consideră că dl Igor Dodon, prin acțiunile sale, a încălcat prevederile art. 47 alin. (61) din Codul electoral, potrivit cărora este interzisă utilizarea în scop de publicitate electorală a materialelor în care apar personalități istorice ale Republicii Moldova și simboluri naționale ale Republicii Moldova ori ale altui stat.
Dl Vadim Filipov, reprezentantul cu drept de vot consultativ al concurentului electoral, Igor Dodon, a depus la Comisie o referință, înregistrată sub nr. CEC-10/8R din 7 octombrie 2016, prin care solicită respingerea contestației. În argumentarea poziției, se susține că la 5 octombrie dl Igor Dodon a susținut o conferință de presă, respectiv evenimentul nu poate fi încadrat în categoria ”publicitate electorală” în sensul conferit de Codul electoral. Totodată, în referință se menționează că evenimentul nu a fost reflectat la solicitarea concurentului electoral, iar sursele media, la care face trimitere contestatarul, nu sînt gestionate și/sau administrate de concurentul electoral, respectiv acesta nu poate purta răspundere pentru acțiunile acelor media care au publicat materialele.
Urmare a examinării contestației, a probelor anexate la aceasta, precum și a referinței, audiind poziția părților, Comisia constată următoarele.
Potrivit contestației, se reclamă faptul desfășurării agitației electorale de către concurentul electoral, Igor Dodon, precum și utilizarea în scop de publicitate electorală a personalității istorice –Ștefan cel Mare și Sfînt și a simbolului național al Republicii Moldova – drapelul de stat.
Cu referire la desfășurarea agitației electorale, menționăm că, potrivit prevederilor art. 47 al Codului electoral, candidații în alegeri au dreptul de a supune discuțiilor libere și sub toate aspectele programele electorale, calitățile politice, profesionale și personale, precum și de a face agitație electorală în cadrul întîlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă ș.a. Astfel, analizînd prin prisma art. 47 din Codul electoral conținutul contestației, fotografiei (screenshot) și spotului video prezentate în calitate de probe, Comisia constată că acțiunile concurentul electoral, Igor Dodon, la conferința organizată în ziua de 5 octombrie 2016 nu pot intra sub incidența prohibițiilor statuate la articolul sus-menționat ce vizează desfășurarea agitației electorale. Totodată, în cadrul ședinței CEC la care s-a examinat contestația, reprezentantul cu drept de vot consultativ al concurentului electoral, Igor Dodon, a confirmat că reflectarea evenimentului din 5 octombrie 2016 de către portalul privesc.eu nu s-a făcut la solicitarea concurentului electoral, iar în ceea ce privește portalul socialiștii.md acesta este gestionat de structurile interne ale Partidului Politic ”Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și nicidecum de către concurentul electoral. Prin urmare, se constată lipsa legăturii cauzale între acțiunile concurentului respectiv și mediatizarea evenimentului, prin prisma art.47 alin.(61) din Codul electoral invocat de contestatar.
În ceea ce privește cerința de a constata încălcarea de către concurentul electoral, Igor Dodon, a art. 47 alin. (61) din Codul electoral, Comisia atrage atenția că, potrivit prevederilor acestui articol, este interzisă utilizarea materialelor în scop de publicitate electorală, în care apar personalități istorice ale Republicii Moldova și/sau simboluri naționale. Conform definiției date de Regulamentul privind modalitatea plasării publicității electorale și de promovare politică pe panourile publicitare, aprobat prin hotărîrea Comisiei nr. 3328 din 28 aprilie 2015, termenul de publicitate electorală înseamnă ”acțiuni de pregătire și răspîndire prin amplasarea informațiilor sub formă de afișe electorale în perioada electorală”. În context, prin noțiunea de afișe electorale se înțeleg acele apeluri, declarații, fotografii imprimate sau în format electronic, utilizate de concurenții electorali care conțin mesaje ce îndeamnă alegătorii în mod expres să voteze un candidat ori altul.
Astfel, avînd în vedere prevederile legale citate mai sus, Comisia conchide că din probele prezentate la contestație nu rezultă existența și distribuirea unui material publicitar al concurentului electoral, Igor Dodon, ce ar confirma pretinsele încălcări, or fotografia (screenshot) unde apare concurentul electoral lîngă monumentul lui Șefan cel Mare și Sfînt nu poate fi considerată ca material publicitar în sensul prevederilor invocate.
În contextul considerentelor expuse, în temeiul art. 18 alin. (2), art. 47, art. 65-67 din Codul electoral și în conformitate cu Regulamentul privind procedura de examinare și soluționare a contestațiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 3353 din 20 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se respinge ca neîntemeiată contestația nr.CEC-10/8 din 6 octombrie 2016 depusă de dl Vadim Moțarschi, reprezentantul cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală al candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, dl Marian Lupu.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chişinău, 11 octombrie 2016
Nr. 382
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md