H O T Ă R Î R E
cu privire la cererea de înregistrare a dnei Maia Sandu în calitate de candidat la funcţia de Președinte al Republicii Moldova, desemnată de către Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe (trezorierul)
La 22 septembrie 2016, dna Maia Sandu, candidat la funcţia de Președinte al Republicii Moldova, desemnată de către Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, a depus la Comisia Electorală Centrală demersul de înregistrare în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016, cu următoarele documente anexate:
a) listele de subscripție numerotate și sistematizate;
b) datele biografice ale candidatului;
c) declaraţia candidatului privind consimţămîntul de a candida la alegerile pentru funcţia de Președinte al Republicii Moldova, conţinînd şi declaraţia pe propria răspundere despre lipsa interdicţiilor legale/judecătoreşti de a candida.
d) declaraţia candidatului privind averea imobiliară și mobilă, depunerile bancare, hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani precedenţi anului în care se efectuează alegerile, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii etc.;
e) certificatul de sănătate al candidatului pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, eliberat de instituţia medicală la care acesta se află în evidenţă;
f) copia de pe actul de identitate al candidatului, cu fişa de însoţire;
g) demersul privind desemnarea reprezentantului cu drept de vot consultativ al candidatului în Comisia Electorală Centrală;
h) demersul privind desemnarea persoanei responsabile de finanțele candidatului (trezorierul).
Comisia constată că declarația despre suspendarea, pe durata campaniei electorale, a funcţiilor deţinute pentru persoanele care cad sub incidența art. 13 alin. (3) din Codul electoral nu trebuie să fie depusă, deoarece funcția de președinte al Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, deținută la moment de către dna Maia Sandu, nu cade sub incidența acestor prevederi legale.
La setul de documente prezentat Comisiei este anexat simbolul electoral al candidatului Maia Sandu în vederea imprimării în buletinul de vot – cuvîntul /pas/ - acronim al denumirii depline a partidului scris în limba română cu litere mici, cu fontul Verdana/Tahoma, încadrat între slash-uri.
În calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ al candidatului în Comisia Electorală Centrală a fost desemnat dl Sergiu Litvinenco, pentru care a fost prezentat actul ce atestă deținerea studiilor superioare juridice. În calitate de persoană responsabilă de finanţele candidatului (trezorierul) a fost desemnat dl Igor Grosu.
Materialele depuse au fost verificate şi s-a constatat că acestea corespund rigorilor Codului electoral.
Conform actului de predare-recepționare a documentelor și listelor de subscripție prezentate de către dna Maia Sandu, Comisia Electorală Centrală a recepționat spre verificare 918 liste de subscripție cu 24938 de semnături ale susținătorilor, numeric declarate de candidat, din 23 de unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, pentru susținerea dnei Maia Sandu în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova. Totodată, Comisia reține că 40 de liste au fost restituite fără a fi supuse verificării, iar 42 liste nu au fost restituite Comisiei.
În urma verificării autenticității datelor din listele de subscripție, în număr de 918, conţinînd 24970 semnături, 2789 semnături au fost declarate nule și neavenite. Totodată, s-a stabilit că, din totalul de semnături procesate, 22181 de semnături se consideră valabile și întrunesc cerințele legale pentru susținerea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, încadrîndu-se în limita cerințelor stabilite în art. 102 alin. (1) și (2) din Codul electoral.
În același timp, Comisia reține că grupul de inițiativă constituit în susținerea candidatului Maia Sandu a respectat prevederile pct. 16 lit. a) al Regulamentului privind finanțarea grupurilor de inițiativă, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 114 din 18 august 2016, și la 24 septembrie 2016 a depus raportul privind fluxul mijloacelor bănești. Potrivit informației conținute în raport, grupul de inițiativă, în perioada de activitate, a acumulat venituri sub formă de donații din partea persoanelor juridice în sumă de 59691,55 lei și a efectuat cheltuieli pentru publicitate, materiale promoționale, combustibil, servicii bancare și materiale (rechizite de birou) în sumă totală de 59691,55 lei.
Potrivit pct. 18 din regulamentul precitat, instituția bancară, în care este deschis contul cu mențiunea „Destinat grupului de inițiativă”, va informa săptămînal, în ziua de vineri, precum și la cerere, Comisia Electorală Centrală despre mijloacele bănești virate în acest cont, conform modelului prezentat în anexa nr. 5 la regulament. Contrar prevederilor sus-citate, instituția bancară unde a fost deschis contul bancar cu mențiunea „Destinat grupului de inițiativă” a prezentat, într-o altă formă decît cea stabilită la anexa nr 5 din regulamentul menționat, o informație unică privind fluxul mijloacelor bănești în contul „Destinat grupului de inițiativă” pentru perioada 13 - 28 septembrie 2016 la data de 28 septembrie 2016, însă urma să prezinte informația atît la data de 16, cît și la 23 septembrie curent.
La data de 28 septembrie curent, la Comisie a fost depus certificatul bancar din care reiese închiderea contului „Destinat grupului de inițiativă” de către grupul de inițiativă pentru susținerea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, dna Maia Sandu, constituit de către Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.
Pornind de la faptul că prevederile legale ce țin de desemnarea și înregistrarea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova au fost respectate, în temeiul art. 13, 15, 18, 26, 38 alin. (2) lit. a), 41, 44, 48 alin. (4), 100, 101 și 102 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 și în conformitate cu prevederile Regulamentului privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 113 din 18 august 2016, a Regulamentului privind modul de întocmire, autentificare, prezentare şi verificare a listelor de subscripţie, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2682 din 1 octombrie 2014, și a Regulamentului privind finanțarea grupurilor de inițiativă, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 114 din 18 august 2016, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:
1. Se înregistrează dna Maia Sandu în calitate de candidat la funcţia de Președinte al Republicii Moldova din partea Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016.
2. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016 – cuvîntul /pas/ - acronim al denumirii depline a partidului scris în limba română cu litere mici, cu fontul Verdana/Tahoma, încadrat între slash-uri.
3. Se confirmă în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pentru perioada campaniei electorale dl Sergiu Litvinenco.
4. Se confirmă în calitate de persoană responsabilă de finanţe (trezorier) dl Igor Grosu.
5. Se ia act de raportul grupului de inițiativă privind fluxul mijloacelor bănești conform situației din 24 septembrie 2016, constatîndu-se ca fiind întocmit în corespundere cu prevederile Regulamentului privind finanțarea grupurilor de inițiativă, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 114 din 18 august 2016.
6. Se atenționează Banca Comercială Română Chișinău S.A., filiala nr. 2, pentru nerespectarea pct. 18 din Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 114 din 18 august 2016.
7. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale
|
Alina RUSSU |
Secretarul Comisiei Electorale Centrale |
Veaceslav AGRIGOROAE |
Chişinău, 29 septembrie 2016
Nr. 316
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md