H O T Ă R Î R E
cu privire la înregistrarea dnei Inna Popenco în calitate de candidat la funcţia de Președinte al Republicii Moldova, desemnat de către Mișcarea Social-Politică „Ravnopravie”, a simbolului electoral şi confirmarea reprezentantului cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală şi a persoanei responsabile de finanţe (trezorierul)
La 19 septembrie 2016, dna Inna Popenco, candidat la funcţia de Președinte al Republicii Moldova, desemnat de către Mișcarea Social-Politică „Ravnopravie”, a depus la Comisia Electorală Centrală demersul de înregistrare în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016, cu următoarele documente anexate:
a) listele de subscripție numerotate și sistematizate;
b) datele biografice ale candidatului;
c) declaraţia candidatului privind consimţămîntul de a candida la alegerile pentru funcţia de Președinte al Republicii Moldova, conţinînd şi declaraţia pe propria răspundere despre lipsa interdicţiilor legale/judecătoreşti de a candida.
d) declaraţia candidatului privind averea imobiliară și mobilă, depunerile bancare, hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani precedenţi anului în care se efectuează alegerile, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii etc.;
e) certificatul de sănătate al candidatului pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, eliberat de instituţia medicală la care acesta se află în evidenţă;
f) copia de pe actul de identitate al candidatului, cu fişa de însoţire;
g) demersul privind desemnarea reprezentantului cu drept de vot consultativ al candidatului în Comisia Electorală Centrală;
h) demersul privind desemnarea persoanei responsabile de finanțele candidatului (trezorierul).
Comisia constată că declarația despre suspendarea, pe durata campaniei electorale, a funcţiilor deţinute pentru persoanele care cad sub incidența art. 13 alin. (3) din Codul electoral nu trebuie să fie depusă, deoarece funcția de medic terapeut, deținută la moment de către dna Inna Popenco, nu cade sub incidența acestor prevederi legale.
La setul de documente prezentat Comisiei este anexat simbolul electoral al candidatului Inna Popenco, în vederea imprimării în buletinul de vot – numele și prenumele candidatului „INNA POPENCO” reproduse în limba română și cu litere majuscule, inscripția se află în partea de sus a unui ornament ce constă din trei figuri în stil de broderie.
În calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ al candidatului în Comisia Electorală Centrală a fost desemnat dl Victor Perțu, pentru care a fost prezentat actul ce atestă deținerea studiilor superioare juridice. În calitate de persoană responsabilă de finanţele candidatului (trezorierul) a fost desemnat dl Vladimir Anufriev.
Materialele depuse au fost verificate şi s-a constatat că acestea corespund rigorilor Codului electoral.
Conform actului de predare-recepționare a documentelor și listelor de subscripție prezentate de către dna Inna Popenco, Comisia Electorală Centrală a recepționat spre verificare 930 de liste de subscripție cu 24630 de semnături ale susținătorilor, numeric declarate de candidat, din 25 de unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, pentru susținerea dnei Inna Popenco în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova. Totodată, Comisia reține că 22 de liste au fost restituite fără a fi supuse verificării și 7 liste necompletate, iar 41 de liste nu au fost restituite Comisiei.
În urma verificării autenticității datelor din listele de subscripție, în număr de 930, conţinînd 24645 semnături, 5074 semnături au fost declarate nule și neavenite. Totodată, s-a stabilit că, din totalul de semnături procesate, 19571 de semnături se consideră valabile și întrunesc cerințele legale pentru susținerea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, încadrîndu-se în limita cerințelor stabilite în art. 102 alin. (1) și (2) din Codul electoral.
Totodată, Comisia reține că grupul a informat despre faptul că nu a deschis contul cu menţiunea „Destinat grupului de inițiativă” și a desfășurat doar activități ce nu implică cheltuieli financiare, conform pct. 5 al Regulamentului privind finanțarea grupurilor de inițiativă, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 114 din 18 august 2016.
Pornind de la faptul că prevederile legale ce țin de desemnarea și înregistrarea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova au fost respectate, în temeiul art. 13, 15, 18, 26, 38 alin. (2) lit. a), 41, 44, 48 alin. (4), 100, 101 și 102 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 și în conformitate cu prevederile Regulamentului privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 113 din 18 august 2016, și cele ale Regulamentului privind modul de întocmire, autentificare, prezentare şi verificare a listelor de subscripţie, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2682 din 1 octombrie 2014, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:
1. Se înregistrează dna Inna Popenco în calitate de candidat la funcţia de Președinte al Republicii Moldova din partea Mișcării Social-Politice „Ravnopravie” pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016.
2. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016 – numele și prenumele candidatului „INNA POPENCO” reproduse în limba română și cu litere majuscule, inscripția se află în partea de sus a unui ornament ce constă din trei figuri în stil de broderie.
3. Se confirmă în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pentru perioada campaniei electorale dl Victor Perțu.
4. Se confirmă în calitate de persoană responsabilă de finanţe (trezorier) dl Vladimir Anufriev.
5. Se constată faptul că grupul de inițiativă nu a deschis contul cu menţiunea „Destinat grupului de inițiativă” şi a desfășurat doar activități ce nu implică cheltuieli financiare, conform pct. 5 al Regulamentului privind finanțarea grupurilor de inițiativă, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 114 din 18 august 2016.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Veaceslav AGRIGOROAE
Chişinău, 26 septembrie 2016
Nr. 303
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md