H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul sătesc Cobani, Glodeni
Consiliul sătesc Cobani, prin deciziile nr. 6/2 din 8 august 2012 şi nr.7/4a din 23 august 2012 a ridicat, la cerere, mandatul consilierilor Pociumban Ion, ales pe lista Partidului Democrat din Moldova şi Cojocari Irina, aleasă pe lista Partidului Liberal. Astfel, au devenit vacante două mandate de consilier atribuite formaţiunilor nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliulsătesc Cobanilerevin candidaţilor supleanţi Golban Iacob de pe listaPartiduluiDemocratdin Moldova şi Cechină Ruslan de pe lista Partidului Liberal. Listele au fost confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 9 iunie 2011. La atribuirea mandatelor s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Pociumban Vladimir de pe lista Partidului Democrat din Moldova, prin care refuză mandatul de consilier.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa a două mandate de consilier în Consiliul sătesc Cobani.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Cobani, raionul Glodeni, candidaţilor supleanţi Golban Iacob de pe lista Partidului Democrat din Moldova şi Cechină Ruslan de pe lista Partidului Liberal.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 18 septembrie 2012
Nr. 1436
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md