H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Paşcani, raionul Criuleni
Consiliul comunal Paşcani, prin decizia nr. 6/15 din 31 octombrie 2011, a ridicat, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatul consilierului Efrosi Ion, ales pe lista Partidului Liberal. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Paşcani îi revine candidatului supleant Butucea Grigore de pe lista Partidului Liberal, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 20 iunie 2011.
Totodată, s-a constatat că, deşi decizia consiliului local a fost adoptată la data de 31 octombrie 2011, materialele au parvenit la Comisia Electorală Centrală abia la 11 septembrie 2012, fiind depăşit termenul prevăzut de legislaţie.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Paşcani.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Paşcani, raionul Criuleni, candidatului supleant Butucea Grigore de pe lista Partidului Liberal.
3. Se atenţionează secretarul Consiliului comunal Paşcani asupra necesităţii respectării termenelor stabilite de legislaţia în vigoare privind ţinerea lucrărilor de secretariat.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 25 septembrie 2012
Nr. 1445
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md