HOTĂRÎRE
pentru modificarea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale
nr. 216 din 9 septembrie 2016 „Cu privire la constituirea Consiliului
electoral al circumscripţiei electorale raionale Soroca nr. 29”
Prin demersul înregistrat la Comisia Electorală Centrală în data de 13 septembrie 2016, Partidul Liberal Democrat din Moldova solicită Comisiei înlocuirea domnului Coșciug Rodion, înaintat de Partidul Liberal Democrat din Moldova pentru constituirea Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Soroca nr. 29, în legătură cu depunerea cererii de demisie de către acesta, cu o altă candidatură – a doamnei Gorceag Ina.
În temeiul art. 18, 26 alin. (1) lit. c) şi 33 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Punctul 2 din hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 216 din 9 septembrie 2016 „Cu privire la constituirea Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Soroca nr. 29” se modifică, după cum urmează:
- se exclude din componenţa Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Soroca nr. 29 dl Coșciug Rodion, înaintat de Partidul Liberal Democrat din Moldova;
- se include în componenţa Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Soroca nr. 29 dna Gorceag Ina – master în administrație publică, temporar neangajată în cîmpul muncii, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
|
Alina RUSSU |
Secretarul |
Veaceslav AGRIGOROAE |
Chișinău, 16 septembrie 2016
Nr. 252
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md