HOTĂRÎRE
cu privire la cererea de înregistrare a grupului de iniţiativă pentru susținerea
candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, dl Vasile Tarlev
La data de 9 septembrie 2016, dl Vasile Tarlev, persoana propusă drept candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova din partea unui grup de inițiativă constituit de cetățeni cu drept de vot, a depus la Comisia Electorală Centrală cererea privind înregistrarea acestui grup de inițiativă cu următoarele documente anexate:
Conform documentelor prezentate, adunarea de constituire a grupului de inițiativă pentru desemnarea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova a avut loc la data de 9 septembrie 2016, la care au participat 28 de cetățeni cu drept de vot.
Potrivit procesului-verbal al adunării de constituire din 9 septembrie 2016, grupul de inițiativă a fost format din 30 de membri, iar în calitate de conducător al grupului de inițiativă a fost ales dl Evghenie Beico.
De asemenea, în cadrul ședinței conducătorului grupului de inițiativă i-a fost delegată competența în partea ce ține de desemnarea persoanei responsabile de finanțele grupului de inițiativă (trezorierul). Astfel, prin demersul datat cu 9 septembrie curent, conducătorul grupului de inițiativă l-a desemnat pe dl Vasile Caraman în calitate de persoană responsabilă de finanțele grupului de inițiativă (trezorier).
Examinînd documentele prezentate, Comisia Electorală Centrală constată că procedura de desemnare a candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova și constituirea grupului de inițiativă au fost realizate cu respectarea cerințelor legale stabilite în acest sens.
În cadrul examinării listei membrilor grupului de inițiativă pentru susținerea dlui Vasile Tarlev în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, s-a stabilit că cele 30 de persoane propuse în calitate de membri ai grupului de inițiativă întrunesc cerințele legale pentru a fi înregistrate în această calitate și se încadrează în limita plafonului stabilit pentru componența numerică a grupurilor de inițiativă.
Pornind de la faptul că prevederile legale ce țin de desemnarea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova și constituirea grupului de inițiativă în vederea susținerii candidatului la funcția respectivă au fost respectate, în temeiul art. 18, 38 alin. (10), 41, 100 și 103 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 și în conformitate cu prevederile Regulamentului privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 113 din 18 august 2016, ale Regulamentului privind finanțarea grupurilor de inițiativă, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 114 din 18 august 2016, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:
Președintele
|
Alina RUSSU |
Secretarul |
Veaceslav AGRIGOROAE |
Chișinău, 10 septembrie 2016
Nr. 231
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md