HOTĂRÎRE
cu privire la cererea de înregistrare a grupului de iniţiativă pentru susținerea
candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova, dna Inna Popenco
La data de 8 septembrie 2016, dna Inna Popenco, persoana propusă drept candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova din partea grupului de inițiativă constituit de către Mișcarea Social-Politică „Ravnopravie” a depus la Comisia Electorală Centrală cererea privind înregistrarea grupului de inițiativă cu următoarele documente anexate:
În cadrul examinării documentelor prezentate, Comisia constată următoarele.
Ședința Consiliului Mișcării Social-Politice „Ravnopravie” a avut loc la data de 7 septembrie 2016, în municipiul Chișinău. La ședință au participat 12 din cei 22 membri ai Consiliului, fiind astfel respectat caracterul deliberativ al ședinței pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale. Potrivit art. 19 pct. 8 al statutului Mișcării Social-Politice „Ravnopravie”, înregistrat prin decizia Ministrului Justiției nr. 72 din 3 noiembrie 2008, competența de a desemna candidatul la funcția de Președinte al Republicii Moldova revine consiliului formațiunii politice respective.
Potrivit procesului-verbal nr. 4 din 7 septembrie 2016 al ședinței Consiliului Mișcării Social-Politice „Ravnopravie”, grupul de inițiativă a fost constituit din 100 membri, iar în calitate de conducător al grupului de inițiativă a fost ales dl Pavel Verejanu.
De asemenea, în cadrul ședinței Consiliului, conducătorului grupului de inițiativă i-a fost delegată competența în partea ce ține de desemnarea persoanei responsabile de finanțele grupului de inițiativă (trezorierul). Astfel, prin demersul datat cu 8 septembrie curent, conducătorul grupului de inițiativă l-a desemnat pe dl Vladimir Anufriev în calitate de persoană responsabilă de finanțele grupului de inițiativă (trezorier).
Examinînd documentele prezentate, Comisia Electorală Centrală constată că procedura de desemnare a candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova și constituirea grupului de inițiativă au fost realizate cu respectarea cerințelor legale stabilite în acest sens.
În cadrul examinării listei membrilor grupului de inițiativă pentru susținerea dnei Inna Popenco în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, s-a stabilit că cele 100 de persoane propuse în calitate de membri ai grupului de inițiativă întrunesc cerințele legale pentru a fi înregistrate în această calitate și se încadrează în limita plafonului stabilit pentru componența numerică a grupurilor de inițiativă.
Pornind de la faptul că prevederile legale ce țin de desemnarea candidatului la funcția de Președinte al Republicii Moldova și constituirea grupului de inițiativă în vederea susținerii candidatului la funcția respectivă au fost respectate, în temeiul art. 18, 38 alin. (10), 41, 100 și 103 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 și în conformitate cu prevederile Regulamentului privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 113 din 18 august 2016, ale Regulamentului privind finanțarea grupurilor de inițiativă, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 114 din 18 august 2016, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:
1. Se înregistrează grupul de iniţiativă, în număr de 100 de persoane (conform anexei), pentru colectarea semnăturilor în vederea susținerii dnei Inna Popenco în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova.
2. Se confirmă în calitate de conducător al grupului de inițiativă dl Pavel Verejanu.
3. Se confirmă în calitate de persoană responsabilă de finanţe (trezorier) dl Vladimir Anufriev.
4. Grupul de inițiativă va colecta semnăturile susținătorilor pînă la data de 29 septembrie 2016, în conformitate cu prevederile art. 42 și 102 din Codul electoral și ale capitolului III din Regulamentul privind particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 113 din 18 august 2016.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
|
Alina RUSSU |
Secretarul |
Veaceslav AGRIGOROAE |
Chișinău, 10 septembrie 2016
Nr. 227
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md