H o t ă r î r e
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul sătesc Domulgeni, raionul Floreşti
Consiliul sătesc Domulgeni, prin decizia nr. 7/2 din 30 octombrie 2012, a ridicat, la cerere, mandatele consilierilor Popistaş Victor şi Rotaru Vasile, aleşi pe lista Partidului Democrat din Moldova, şi Bulat Leon, ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Astfel, au devenit vacante trei mandate de consilier atribuite formaţiunilor nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul sătesc Domulgeni le revin candidaţilor supleanţi Patraşco Zinaida şi Sorocean Vitalie de pe lista Partidului Democrat din Moldova şi Clima Valentin de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Listele candidaţilor supleanţi au fost confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Floreşti din 17 iunie 2011.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa a trei mandate de consilier în Consiliul sătesc Domulgeni.
2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul sătesc Domulgeni, raionul Floreşti, candidaţilor supleanţi Patraşco Zinaida şi Sorocean Vitalie de pe lista Partidului Democrat din Moldova şi Clima Valentin de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 27 noiembrie 2012
Nr. 1548
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md