H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul comunal Hîrjauca, raionul Călăraşi
Consiliul comunal Hîrjauca, prin decizia nr. 06/25 din 14 decembrie 2012, a ridicat, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatele consilierilor Sorocean Veceslav, ales pe lista Partidului Democrat din Moldova, Copetinschi Tamara şi Podgurschi Angela, alese pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Astfel, au devenit vacante trei mandate de consilier atribuite formaţiunilor nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul comunal Hîrjauca le revin candidaţilor supleanţi Stratan Valentina de pe lista Partidului Democrat din Moldova, Prepeliţa Ecaterina şi Badan Valentina de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Listele candidaţilor supleanţi au fost confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 17 iunie 2011. La atribuirea mandatelor s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Otcaliuc Vera de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, prin care aceasta refuză mandatul de consilier.
În temeiul art.18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa a trei mandate de consilier în Consiliul comunal Hîrjauca.
2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul comunal Hîrjauca, raionul Călăraşi, candidaţilor supleanţi Stratan Valentina de pe lista Partidului Democrat din Moldova, Prepeliţa Ecaterina şi Badan Valentina de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 15 ianuarie 2013
Nr. 1657
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md