H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Cuhureştii de Sus, raionul Floreşti
Consiliul comunal Cuhureştii de Sus, prin decizia nr. 1/8 din 6 noiembrie 2012, a ridicat, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatul consilierului Gaiu Petru, ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Cuhureştii de Sus îi revine candidatului supleant Ceban Alexandru de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Floreşti din 14 iunie 2011.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Cuhureştii de Sus.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Cuhureştii de Sus, raionul Floreşti, candidatului supleant Ceban Alexandru de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 29 ianuarie 2013
Nr. 1707
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md