H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul sătesc Izbiște, raionul Criuleni
Consiliul sătesc Izbiște, raionul Criuleni, prin decizia nr. 1/4 din 25 ianuarie 2016, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Plamadeala Ivan ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formațiunii nominalizate.
Totodată, secretarul Consiliului sătesc Izbiște a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Stanila Natalia aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova și documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul sătesc Izbiște le revin candidaților supleanți Chetrean Eduard de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova și Toderașco Valeriu de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 23 iunie 2015.
În cadrul examinării documentelor prezentate de secretarul consiliului, s-a constatat că decizia privind ridicarea mandatului de consilier a dlui Plamadeala Ivan a fost adoptată la 25 ianuarie 2016, iar documentele necesare atribuirii mandatului de consilier candidatului supleant au parvenit la Comisie în data de 26 aprilie curent.
În temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 alin. (1) lit. u), art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. a), f) şi alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. cu pct. 18 lit. c), 23 şi 29, 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Izbiște.
2. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Stanila Natalia aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Izbiște.
3. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul sătesc Izbiște, raionul Criuleni, candidaților supleanți Chetrean Eduard de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova și Toderașco Valeriu de pe lista Partidului Democrat din Moldova
4. Se preavizează consilierii Chetrean Eduard și Toderașco Valeriu asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
5. Se atenționează secretarul Consiliului sătesc Izbiște asupra necesităţii respectării termenului stabilit la pct. 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
|
Iurie CIOCAN |
Secretarul |
Andrei VOLENTIR |
Chișinău, 10 mai 2016
Nr. 4726
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md