H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul comunal Chircăieştii Noi, raionul Căuşeni
Consiliul comunal Chircăieştii Noi, prin deciziile nr.1/6 şi 1/7 din 20 februarie 2013, a ridicat, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatele consilierilor Bivol Alla, aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Taşci Tatiana, aleasă pe lista Partidului Liberal. Astfel, au devenit vacante două mandate de consilier atribuite formaţiunilor nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul comunal Chircăieştii Noi le revin candidaţilor supleanţi Turcu Tudor de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Băbînă Ion de pe lista Partidului Liberal. Listele candidaţilor supleanţi au fost confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 22 iunie 2011. La atribuirea mandatelor s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Pomujac Nina de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, prin care aceasta refuză mandatul de consilier.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa a două mandate de consilier în Consiliul comunal Chircăieştii Noi.
2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul comunal Chircăieştii Noi, raionul Căuşeni, candidaţilor supleanţi Turcu Tudor de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Băbînă Ion de pe lista Partidului Liberal.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 19 martie 2013
Nr. 1825
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md