H O T Ă R Î R E
cu privire la ridicarea unui mandat de consilier
în Consiliul raional Taraclia
Prin sesizarea, înregistrată la Comisie sub nr. CEC 7/13621 din 25 august 2015, Oficiul teritorial Cahul al Cancelariei de Stat a informat Comisia Electorală Centrală privind starea de incompatibilitate a consilierului Gaidarji Anghelina aleasă pe lista Partidului Politic „Partidul Nostru”. Sesizarea este însoţită de documente din care rezultă că prin decizia Consiliului raional Taraclia din data de 3 octombrie 2014 doamna Gaidarji Anghelina deţine funcţia de redactor-șef interimar al publicației periodice ziarul „Svet” care se află în subordinea Consiliului raional Taraclia.
Astfel, se constată starea de incompatibilitate prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, care prevede că mandatul alesului local este incompatibil cu calitatea de şef, de şef adjunct (inclusiv interimatul acestor funcţii) în structurile subordonate autorităţilor publice locale (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale).
Totodată, în conformitate cu art. 8 alin. (1) al legii citate, alesul local care se află în unul din cazurile de incompatibilitate va demisiona din funcţia incompatibilă cu mandatul deţinut sau îşi va depune mandatul în termen de 30 de zile de la apariţia incompatibilităţii. Dat fiind faptul că doamna Gaidarji Anghelina nu a demisionat din una din funcţiile incompatibile în termenul stabilit, Comisia Electorală Centrală decide ridicarea mandatului de consilier conform art. 8 alin. (21) al Legii nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, la cererea persoanelor interesate.
În temeiul art. 18 alin. (2), 22 lit. u) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. c), alin. (3) şi (31), art. 7 alin. (1) lit. d) şi art. 8 alin. (21) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 şi în conformitate cu pct. 17, 21, 24 şi pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ridică, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatul consilierului Gaidarji Anghelina aleasă pe lista Partidului Politic „Partidul Nostru”.
2. Se declară vacant un mandat de consilier în Consiliul raional Taraclia.
3. Secretarul Consiliului raional Taraclia, în termen de 10 zile, va transmite Comisiei Electorale Centrale documentele necesare atribuirii mandatului următorului candidat supleant de pe lista partidului sus-menţionat.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Vicepreședintele
Comisiei Electorale Centrale Ștefan URÎTU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 15 septembrie 2015
Nr. 4066
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md