H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unor mandate de consilier
în Consiliul sătesc Ilenuța, raionul Fălești
Secretarul Consiliului sătesc Ilenuța, raionul Fălești, a transmis Comisiei Electorale Centrale cererile de demisie ale consilierilor Moroi Alexandr ales pe lista Partidului Politic ,,Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și Pîcaleu Oleg ales pe lista Partidului Liberal, precum și documentele necesare atribuirii mandatelor de consilier următorilor candidați supleanți.
În baza documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul sătesc Ilenuța le revin candidaților supleanți Grebencea Serghei de pe lista Partidului Politic ,,Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și Podgurschi Mihail de pe lista Partidului Liberal. Listele candidaților supleanți au fost confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Fălești din 23 iunie 2015. La atribuirea mandatelor s-a ţinut cont de declarația candidatului supleant Baltag Vera de pe lista Partidului Politic ,,Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, prin care aceasta refuză atribuirea mandatului de consilier.
În temeiul art. 18, art. 22 alin. (1) lit. u), art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi în conformitate cu pct. 23, 25 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ridică, în legătură cu cererile de demisie, mandatele consilierilor Moroi Alexandr ales pe lista Partidului Politic ,,Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și Pîcaleu Oleg ales pe lista Partidului Liberal în Consiliul sătesc Ilenuța.
2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul sătesc Ilenuța, raionul Fălești, candidaților supleanți Grebencea Serghei de pe lista Partidului Politic ,,Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și Podgurschi Mihail de pe lista Partidului Liberal.
3. Se preavizează consilierii Grebencea Serghei și Podgurschi Mihail asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Vicepreședintele
Comisiei Electorale Centrale Ștefan URÎTU
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 15 septembrie 2015
Nr. 4042
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md