H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Mărăndeni, raionul Făleşti
Judecătoria raionului Făleşti, prin hotărîrea din 12 februarie 2013, a ridicat înainte de termen mandatul consilierului în Consiliul sătesc Mărăndeni, doamna Boicu Lucia, aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Mărăndeni îi revine candidatului supleant Brînză Piotr de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 15 iunie 2011.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Mărăndeni.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Mărăndeni, raionul Făleşti, candidatului supleant Brînză Piotr de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 2 aprilie 2013
Nr.1873
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md