HOTĂRÎRE
pentru modificarea unor hotărîri ale Comisei Electorale Centrale
Prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bălţi din 12 februarie 2013 (dosarul nr.2ac-1/3) a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Ocniţa din 29 februarie 2012 (dosarul nr.3-3/12) conform căreia a fost anulată decizia Consiliului raional Ocniţa nr.3/2 din 03 iulie 2011 „Cu privire la alegerea preşedintelui raionului”.
Potrivit art.43 alin.(1) lit.k) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, preşedintele raionului se alege din rîndurile consilierilor raionali. Astfel, prin decizia în cauză a Consiliului raional Ocniţa, în calitate de preşedinte al raionului a fost ales dl Ion Tomai, care la rîndul său conducîndu-se de prevederile art.84 alin.(2) din legea sus-vizată ce stabilesc drept incompatibilă funcţia de preşedinte al raionului cu cea de consilier, a demisionat din funcţia de consilier, iar ca urmare Consiliul raional Ocniţa, prin decizia nr.5/12 din 12 august 2011, a ridicat mandatul de consilier al dlui Ion Tomai şi, respectiv, Comisia Electorală Centrală a adoptat hotărîrea nr.689 din 26 august 2011, prin care mandatele consilierilor demisionaţi (inclusiv al dlui I. Tomai) au fost atribuite candidaţilor supleanţi.
După ce decizia Consiliului raional Ocniţa nr.3/2 din 03 iulie 2011 „Cu privire la alegerea preşedintelui raionului” a fost declarată nulă de către instanţa de judecată, consiliul respectiv a admis cererea prealabilă depusă de dl I. Tomai şi, prin decizia nr. 1/1 din 15 martie 2013, a abrogat decizia sa nr.5/12 din 12 august 2011 în partea ce ţine de ridicarea mandatului de consilier al dlui I. Tomai.
Astfel, în vederea asigurării dreptului constituţional de a fi ales şi de a exercita mandatul, prevăzut de art.38 şi 39 din Constituţia Republicii Moldova, şi ţinînd cont că componenţa Consiliului raional Ocniţa a fost modificată atît prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.689 din 26 august 2011, cît şi prin hotărîrea nr.1018 din 29 noiembrie 2011, Comisia urmează să reatribuie mandatul de consilier în Consiliul raional Ocniţa deţinut de dl I. Tomai, păstrînd ordinea candidaţilor supleanţi din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Ocniţa din 15 iunie 2011.
În baza celor expuse şi în conformitate cu 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.689 din 26 august 2011 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul raional Ocniţa se modifică, după cum urmează:
- în partea descriptivă a hotărîrii, cuvintele „Tomai Ion” se exclud;
- la pct.2, cuvintele „Melenciuc Victor” se exclud.
2. În partea descriptivă şi în pct.2 al hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr.1018 din 29 noiembrie 2011 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul raional Ocniţa, cuvintele „Goncear Ludmila” se substituie prin cuvintele „Melenciuc Victor”.
3. Doamna Goncear Ludmila se restabileşte la poziţia nr.6 în lista candidaţilor supleanţi la funcţia de consilier în Consiliul raional Ocniţa din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Ocniţa din 15 iunie 2011.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 2 aprilie 2013
Nr.1866
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md