HOTĂRÎRE
cu privire la rapoartele concurenților electorali privind veniturile și cheltuielile din campania electorală a alegerilor locale generale din 14 iunie 2015, conform situației din data de 12 iunie 2015
Conform Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale generale din data de 14 iunie 2015, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3264 din 14 aprilie 2015 și potrivit prevederilor art. 382 alin. (1) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, termenul prezentării de către concurenții electorali a celui de-al patrulea raport privind veniturile și cheltuielile din campania electorală a fost stabilit pentru data de 12 iunie 2015. Rapoartele se prezintă conform modelului de la anexa nr. 3 a Regulamentului privind finanțarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3352 din 4 mai 2015.
În termenul stabilit au depus la Comisia Electorală Centrală rapoarte privind veniturile și cheltuielile din campania electorală următorii concurenți electorali:
Partidul Democrat din Moldova
Partidul Liberal Democrat din Moldova
Partidul Național Liberal
Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova
Partidul Liberal
Partidul Politic „Partidul Nostru”
Blocul electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă”
Blocul electoral ”Lista Poporului”
Partidul Politic ”Mișcarea Populară Antimafie”
Partidul Politic ”Casa Noastră – Moldova”
Mișcarea Social-Politică Republicană ”Ravnopravie”
Partidul Politic ”Partidul Verde Ecologist”
Partidul ”Patrioții Moldovei”
Partidul Politic ”Partidul Popular din Republica Moldova”
Partidul Regiunilor din Moldova
Partidul Legii și Dreptății.
În urma verificării prealabile a rapoartelor prezentate, sub aspectul plenitudinii informației și corespunderii cu cerințele de întocmire a acestora, Comisia constată următoarele.
Rapoartele concurenților electorali Partidul Democrat din Moldova, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Național Liberal, Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Partidul Liberal, Partidul Politic „Partidul Nostru”, Blocul electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova - Iurie Leancă”, Blocul electoral ”Lista Poporului”, Partidul Politic ”Mișcarea Populară Antimafie”, Partidul Politic ”Casa Noastră – Moldova”, Mișcarea Social-Politică Republicană ”Ravnopravie”, Partidul Politic ”Partidul Verde Ecologist”, Partidul ”Patrioții Moldovei”, Partidul Politic ”Partidul Popular din Republica Moldova” și Partidul Regiunilor din Moldova au fost întocmite și prezentate în conformitate cu prevederile art. 382 din Codul electoral și cu cele ale Regulamentului privind finanțarea campaniilor electorale. Mijloacele bănești acumulate și cheltuielile din perioada de gestiune raportată, care au fost reflectate în aceste rapoarte, corespund cu datele prezentate de băncile unde au fost deschise conturile cu mențiunea „Fond electoral” ale acestor concurenți.
Partidul Legii și Dreptății a prezentat la data de 12 iunie 2015 un raport privind veniturile și cheltuielile din campania electorală conform situației din 12 iunie 2015, însă raportul nu are aplicată pe el ștampila partidului și nu este semnat de conducătorul partidului. Prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3475 ”Cu privire la rapoartele concurenților electorali privind veniturile și cheltuielile din campania electorală a alegerilor locale generale din 14 iunie 2015, conform situației din data de 5 iunie 2015”, Partidului Legii și Dreptății i-a fost aplicată sancțiunea sub formă de avertisment pentru încălcarea art. 38 alin. (2) lit. c) și art. 382 din Codul electoral și a fost somat să informeze Comisia, în termen de 24 de ore, despre veniturile și cheltuielile din campania electorală conform situației din 5 iunie 2015. În raportul prezentat la 12 iunie, toate veniturile și cheltuielile din perioada 23 mai – 12 iunie 2015 au fost incluse la rubrica ”Săptămîna 7-8”, deși urmau să fie divizate pe perioade, iar raportul conform situației din 5 iunie 2015 nu a fost prezentat nici pînă în ziua de astăzi.
Partidul Politic ”Renaștere”, Partidul Popular Creștin Democrat, Partidul Socialist din Moldova, Partidul Popular Socialist din Moldova și Partidul Politic ”Democrația Acasă” au informat Comisia despre faptul că nu au deschis contul cu mențiunea ”Fond electoral” și nu au suportat cheltuieli financiare în campania electorală.
În temeiul art.18, art. 382 și art. 69 alin. (2) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 și în conformitate cu Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3352 din 4 mai 2015, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se ia act de rapoartele privind veniturile și cheltuielile din campania electorală a alegerilor locale generale din 14 iunie 2015, conform situației din data de 12 iunie 2015 (se anexează), depuse de concurenții electorali, constatîndu-se ca fiind întocmite și prezentate în corespundere cu art. 382 din Codul electoral și cu prevederile Regulamentului privind finanțarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3352 din 4 mai 2015.
2. Partidul Legii și Dreptății, în termen de 24 de ore, își va aduce raportul privind veniturile și cheltuielile din campania electorală în concordanță cu prevederile art. 38 alin. (2) lit. c) și art. 382 din Codul electoral.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 16 iunie 2015
Nr. 3505
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md