H O T Ă R Î R E
cu privire la acreditarea observatorilor din partea Fundației Est-Europene din Moldova
în vederea monitorizării alegerilor locale generale din 14 iunie 2015
Asociația obștească Fundația Est-Europeană din Moldova a înaintat Comisiei Electorale Centrale un demers privind acreditarea a 10 persoane în calitate de observatori naționali și a domnului Golovchenko Viacheslav în calitate de observator internațional în vederea monitorizării alegerilor locale generale din 14 iunie 2015.
Asociația obștească Fundația Est-Europeană din Moldova este o asociație calificată ce se ocupă, conform statutului ei, de apărarea drepturilor omului și a valorilor democratice.
În temeiul art. 18 și 63 alin. (4) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 și în conformitate cu pct. 5 și 15 din Regulamentul privind statutul observatorilor și procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 332 din 24 octombrie 2006, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:
1. Se acreditează din partea Fundației Est-Europene din Moldova 10 persoane în calitate de observatori naţionali (conform listei anexate) și domnul Golovchenko Viacheslav (pașaport nr. , cetățean al Ucrainei) în calitate de observator internaţional, în vederea monitorizării alegerilor locale generale din 14 iunie 2015.
2. În activitatea lor, persoanele acreditate se vor călăuzi de Constituția Republicii Moldova, Codul electoral, Regulamentul privind statutul observatorilor și procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 332 din 24 octombrie 2006, precum și de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu respectarea prevederilor Legii privind protecția datelor cu caracter personal.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 26 mai 2015
Nr. 3434
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md