H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Rădeni, raionul Călăraşi
Consiliul sătesc Rădeni, prin decizia nr. 02/13 din 29 martie 2013, a ridicat, la cerere, mandatul consilierului Gore Parascovia, aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Rădeni îi revine candidatului supleant Tihon Constantin de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 15 iunie 2011. La atribuirea mandatului s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Roşca Ion de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, prin care acesta refuză atribuirea mandatului de consilier, şi de certificatul eliberat de primăria Rădeni prin care se confirmă aflarea peste hotarele ţării a candidatului supleant Andrei Elena de pe lista aceluiaşi partid.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Rădeni.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Rădeni, raionul Călăraşi, candidatului supleant Tihon Constantin de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul şedinţei Svetlana GUŢU
Chişinău, 12 aprilie 2013
Nr. 1916
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md