H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Coteala, raionul Briceni
Consiliul sătesc Coteala, prin decizia nr. 6/7 din 26 decembrie 2012, a declarat vacant mandatul consilierului Cojocaru Vasile, în legătură cu decesul acestuia, ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliulsătesc Coteala îi revine candidatului supleant Bajurean Nenelea de pe listaPartidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Briceni din 16 iunie 2011.
Totodată, s-a constatat că, deşi decizia consiliului sătesc a fost adoptată la data de 26 decembrie 2012, materialele au parvenit la Comisia Electorală Centrală abia la 8 aprilie curent, fiind depăşit termenul prevăzut de legislaţie.
În temeiul art. 18 alin. (2) şi 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Coteala.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Coteala, raionul Briceni, candidatului supleant Bajurean Nenelea de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Se atenţionează secretarul Consiliului sătesc Coteala asupra necesităţii respectării termenelor stabilite de legislaţia în vigoare privind ţinerea lucrărilor de secretariat.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 19 aprilie 2013
Nr. 1926
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md