H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Codreni, raionul Cimișlia
Secretarul Consiliului comunal Codreni din raionul Cimișlia a informat Comisia Electorală Centrală despre decesul consilierului Topală Petru ales pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și a transmis documentele necesare atribuirii mandatului de consilier următorului candidat supleant.
În baza documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Codreni îi revine candidatului supleant Caropirea Ghenadie de pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Cimișlia din 16 iunie 2011. La atribuirea mandatului s-a ținut cont de declarația candidatului supleant Ceban Ina de pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, prin care aceasta refuză atribuirea mandatului de consilier. Totodată, Comisia Electorală Centrală constată că certificatul de deces al consilierului datează din 23 februarie 2015, iar documentele necesare atribuirii mandatului de consilier candidatului supleant au parvenit la Comisie la data de 10 aprilie 2015, cu încălcarea termenelor stabilite la pct. 20 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare și validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013.
În temeiul art. 18 alin. (2), art. 22 lit. v), art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, art. 24 alin. (3) din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administrația publică locală și în conformitate cu pct. 20 și 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare și validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ș t e:
1. Se declară vacant un mandat de consilier în Consiliul comunal Codreni.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Codreni, raionul Cimișlia, candidatului supleant Caropirea Ghenadie de pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
3. Se preavizează consilierul Caropirea Ghenadie asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Se atenționează secretarul Consiliului comunal Codreni asupra necesității respectării termenului stabilit la pct. 20 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare și validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale și în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 21 aprilie 2015
Nr. 3290
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md