H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Vălcineţ, raionul Călăraşi
Secretarul Consiliului sătesc Vălcineţ din raionul Călăraşi a informat Comisia Electorală Centrală despre decesul consilierului Grosu Vasile, candidat independent, şi a transmis documentele necesare atribuirii mandatului de consilier candidatului supleant.
În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Vălcineţ îi revine candidatului supleant Curmei Gheorghe, candidat independent, confirmat prin hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Călăraşi, din 15 decembrie 2014.
În temeiul art. 18 alin. (1), art. 22 lit. v), art. 133 alin. (9), (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (2) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, art. 24 alin. (3) din Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală şi în conformitate cu pct. 20, pct. 25 şi pct. 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se declară vacant un mandat de consilier în Consiliul sătesc Vălcineţ.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Vălcineţ, raionul Călăraşi, candidatului supleant Curmei Gheorghe, candidat independent.
3. Se preavizează consilierul Curmei Gheorghe asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 16 decembrie 2014
Nr. 3126
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md