H O T Ă R Î R E
cu privire la numărul mandatelor de deputat în Parlamentul Republicii Moldova ce revin concurenţilor electorali în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014
După totalizarea rezultatelor alegerilor în Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2014, Comisia Electorală Centrală a constatat că, în ansamblu, concurenţii electorali au obţinut 1.598.518 de voturi valabil exprimate.
Ţinîndu-se cont de faptul că nici un candidat independent nu a atins pragul de reprezentare, stabilit la art. 86 din Codul electoral, s-a procedat la împărţirea numărului de voturi valabil exprimate la numărul mandatelor de deputat în Parlament (101) şi astfel a fost stabilit coeficientul electoral al alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, care constituie 15 826,91.
Pragul de reprezentare în alegeri a fost atins de cinci concurenţi electorali: Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Democrat din Moldova şi Partidul Liberal. Prin împărţirea numărului de voturi valabil exprimate obţinut de aceste formaţiuni la coeficientul electoral, a fost stabilit numărul de mandate de deputat ce revin fiecăruia, după cum urmează:
Nr. d/o |
Concurenţii electorali |
Numărul de voturi valabil exprimate |
Numărul mandatelor obţinut în urma împărţirii la coeficientul electoral |
Totalul mandatelor obţinute |
1. |
Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” |
327912 |
20,71 |
21 |
2. |
Partidul Liberal Democrat din Moldova |
322201 |
20,35 |
20 |
3. |
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova |
279366 |
17,65 |
18 |
4. |
Partidul Democrat din Moldova |
252489 |
15,95 |
16 |
5. |
Partidul Liberal |
154518 |
9,76 |
10 |
Total: |
|
|
85 |
Cele 16 mandate de deputat rămase nedistribuite au fost repartizate succesiv, cîte unul fiecărui concurent electoral, începînd cu cel care a obţinut cel mai mare număr de mandate, în ordine descrescîndă. În urma repartizării, PSRM obţine 4 mandate, iar PLDM, PCRM, PDM şi PL cîte 3 mandate. În rezultat, fiecăruia dintre cei cinci concurenţi electorali, care au atins pragul de reprezentare în Parlament, îi revine următorul număr de mandate: PSRM – 25, PLDM - 23, PCRM – 21, PDM – 19, PL – 13.
În temeiul art. 18, art. 26, art. 86 şi art. 87 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se stabileşte numărul mandatelor de deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a ce revin concurenţilor electorali în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, după cum urmează:
1) |
Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova” |
25 mandate |
2) |
Partidul Liberal Democrat din Moldova |
23 mandate |
3) |
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova |
21 mandate |
4) |
Partidul Democrat din Moldova |
19 mandate |
5) |
Partidul Liberal |
13 mandate |
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 5 decembrie 2014
Nr. 3105
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md