H O T Ă R Î R E
cu privire la contestaţia nr. AP 9/114 din 27 noiembrie 2014
a dnei Alina Russu, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Comisia Electorală Centrală
La 27 noiembrie 2014 dna Alina Russu, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (în continuare – PCRM) în Comisia Electorală Centrală, a depus o contestaţie împotriva Partidului Liberal Democrat din Moldova (în continuare – PLDM).
În contestaţie se menţionează că prin intermediul ÎS ”Poşta Moldovei” se distribuie un material electoral, semnat de liderul PLDM, Vlad Filat, pe materialul în cauză nefiind indicate data tipăririi, tirajul şi denumirea tipografiei care l-a tipărit, totodată fiecare material este nominal (conţine date cu caracter personal). Contestatarul menţionează că plicurile cu acest material nu au timbru şi deduce că serviciile poştale sînt contractuale, nefiind reflectate în raportul financiar pentru perioada de gestiune 10-20 noiembrie 2014. De asemenea, arată că materialul respectiv a intrat în posesia sa la data de 25 noiembrie 2014, ceea ce reprezintă încălcarea art. 38 alin. (6) din Codul electoral, şi solicită avertizarea concurentului în cauză.
Reprezentantul PLDM, prin referinţa depusă, solicită respingerea contestaţiei pe motiv că examinarea încălcărilor normelor aferente datelor cu caracter personal, în conformitate cu art.18 din Legea nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, ţine de competenţa instanţei de judecată. În ceea ce priveşte, afirmaţia contestatarului, precum că cheltuielile aferente serviciilor poştale nu sînt reflectate în raportul financiar, reprezentantul PLDM susţine că aceste cheltuieli sînt reflectate în raportul aprobat de către Comisia Electorală Centrală pe data de 28 noiembrie 2014.
Examinînd materialele contestaţiei, Comisia ajunge la concluzia că aceasta este parţial întemeiată din următoarele considerente.
Materialul de agitaţie electorală (scrisoarea) contestat este unul nominal, respectiv se deduce că tipărirea acestuia nu necesită indicarea tirajului, fiecare fiind tipărit într-un singur exemplar, totodată acest fapt nu scuteşte de obligaţia indicării tipografiei şi a datei tipăririi, prevăzute de art.641 alin. (6) din Codul electoral, luînd în considerare că acesta este adresat mai multor persoane.
În ceea ce privește afirmația contestatarului, conform căreia cheltuielile aferente serviciilor poștale nu sînt reflectate în raportul financiar, Comisia le respinge, întrucît contestatarul şi-a anticipat învinuirile, necunoscînd conţinutul ultimului raport financiar al PLDM şi care urma să fie prezentat Comisiei, ulterior examinat în şedința Comisiei la data de 28 noiembrie 2014, aceste cheltuieli fiind arătate în raport la rubrica 3.15 ”Servicii de expediere a corespondenței”cu indicarea contragentului ÎS ”Poșta Moldovei” şi a sumei totale de 818.919,22 lei.
Ce ţine de încălcarea prevederilor legale aferente circulaţiei datelor cu caracter personal, Comisia reţine că într-adevăr, potrivit art.18 din Legea privind protecţia datelor cu caracter personal, ”orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal efectuată ilegal sau căreia i-au fost încălcate drepturile şi interesele garantate de prezenta lege are dreptul de a sesiza instanţa de judecată pentru repararea prejudiciilor materiale şi morale”. Totodată, dreptul cetăţeanului de a se adresa instanţei nu scuteşte autorităţile de stat de obligaţia de a contracara aceste încălcări. Astfel, Comisia constată inadmisibilitatea utilizării ilicite a datelor cu caracter personal, inclusiv în scopuri de agitaţie electorală. Prin urmare, avînd în vedere că sînt bănuieli rezonabile că datele personale puteau fi dobîndite în mod ilicit, inclusiv prin abuz de putere din partea persoanelor de răspundere, Comisia din oficiu consideră necesar de a sesiza în acest sens Centrul pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 18, art. 26, art. 65-67, art.69 alin.(3) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu Regulamentul privind procedura de examinare şi soluţionare a contestaţiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 3353 din 20 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se admite parţial contestaţia nr. AP 9/114 din 27 noiembrie 2014 a dnei Alina Russu, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Comisia Electorală Centrală.
2. Se avertizează Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru încălcarea prevederilor art. 641 alin.(6) din Codul electoral.
3. Se sesizează Centrul pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal asupra conţinutului contestaţiei nr. AP 9/114 din 27 noiembrie 2014 a dnei Alina Russu, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Comisia Electorală Centrală, în partea ce ţine de presupusa încălcare a prevederilor legale ce ţin de protecţia datelor cu caracter personal. Se solicită examinarea celor invocate cu informarea Comisiei în acest sens într-un termen rezonabil.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 29 noiembrie 2014
Nr. 3088
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md