H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul raional Ocniţa
Secretarul Consiliului raional Ocniţa a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Rusu Iurie, ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Cererea a fost depusă la consiliu în data de 16 aprilie 2013, iar documentele necesare atribuirii mandatului de consilier candidatului supleant au parvenit la Comisie în data de 14 mai 2013.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul raional Ocniţa îi revine candidatului supleant Goncear Liudmila de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Ocniţa din 15 iunie 2011.
În temeiul art. 18 alin. (2), 22 lit. u), 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, pct. 17, 23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ridică, în legătură cu depunerea cererii de demisie, mandatul consilierului Rusu Iurie al Consiliului raional Ocniţa, ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul raional Ocniţa candidatului supleant Goncear Liudmila de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 24 mai 2013
Nr. 1989
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md