H O T Ă R Î R E
cu privire la înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic „Patrioţii Moldovei” şi a simbolului electoral
La 27 octombrie 2014 Partidul Politic „Patrioţii Moldovei” a depus la Comisia Electorală Centrală un demers, prin care solicită înregistrarea în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 cu următoarele documente anexate:
- procesul-verbal nr. 1.17.14 din 17 octombrie 2014 al şedinţei Congresului VII extraordinar al Partidului Politic „Patrioţii Moldovei”, la care a fost adoptată decizia privind participarea Partidului Politic „Patrioţii Moldovei” la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi desemnarea a 55 candidaţi pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova;
- datele biografice ale candidaţilor;
- declaraţiile privind consimţămîntul lor de a candida la funcţia de deputat, conţinînd şi declaraţiile pe propria răspundere despre lipsa interdicţiilor legale/judecătoreşti de a candida;
- declaraţiile privind averea imobiliară, depunerile bancare, hîrtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani, precum şi sursele acestor venituri, inclusiv veniturile din fondurile de investiţii, sub formă de dobîndă, din darea în arendă a proprietăţii.
Declaraţii privind suspendarea, pe durata campaniei electorale, a funcţiilor deţinute care cad sub incidenţa prevederilor de la art. 13 alin. (3) din Codul electoral nu au fost depuse.
Partidul Politic „Patrioţii Moldovei” a înaintat Comisiei simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot care reprezintă imaginea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghie Purtător de Biruinţe străpungînd dragonul.
Materialele prezentate au fost verificate şi s-a constatat că ele corespund prevederilor Codului electoral, cu excepţia documentelor referitoare la candidaţii de la nr. 39 Anoşin Sergiu, nr. 41 Anoşina Tatiana, nr. 45 Mironov Andrei şi nr. 51 Medvedcov Vitalii de pe lista prezentată, ale căror buletine de identitate nu erau valabile la momentul depunerii actelor de înregistrare.
În urma verificării materialelor prezentate s-a stabilit că dl Muntean Vladimir, desemnat în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală, se regăseşte şi pe lista de candidaţi ai partidului în cauză.
Conducîndu-se de prevederile art. 44 alin. (4) din Codul electoral, pct. 9 din Regulamentul cu privire la activitatea reprezentanţilor concurenţilor electorali, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale, nr. 383 din 12 decembrie 2006, precum şi în vederea garantării dreptului constituţional de a fi ales, Comisia Electorală Centrală urmează să admită demersul în partea ce ţine de înregistrarea dlui Muntean Vladimir în calitate de candidat la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic „Patrioţii Moldovei” şi să respingă propunerea de confirmare a acestuia în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pentru perioada campaniei electorale.
În temeiul art. 13, art. 18, art. 26, art. 41, art. 44, art. 48 alin. (4), art. 75, art. 77 şi art. 79 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu Regulamentul cu privire la activitatea reprezentanţilor concurenţilor electorali, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale, nr. 383 din 12 decembrie 2006, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se înregistrează 51 candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe lista Partidului Politic „Patrioţii Moldovei” pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, conform anexei.
2. Se refuză înregistrarea dnei Anoşina Tatiana şi dlor Anoşin Sergiu, Mironov Andrei, Medvedcov Vitalii în calitate de candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe lista Partidului Politic „Patrioţii Moldovei” pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.
3. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 care reprezintă imaginea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghie Purtător de Biruinţe străpungînd dragonul.
4. Se respinge propunerea privind confirmarea dlui Muntean Vladimir în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pentru perioada campaniei electorale.
5. Se preavizează Partidul Politic „Patrioţii Moldovei” asupra obligativităţii candidaţilor de pe lista partidului de a-şi suspenda activitatea în funcţiile care cad sub incidenţa prevederilor de la art. 13 alin. (3) din Codul electoral cel tîrziu în două zile de la data apariţiei restricţiei. Actele de suspendare a activităţii în funcţia deţinută se vor depune la Comisia Electorală Centrală în cel mult 2 zile lucrătoare de la data emiterii dispoziţiei de suspendare.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 3 noiembrie 2014
Nr. 2871
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md