H O T Ă R Î R E
cu privire la contestaţia nr. CEC-9/398 din 10 octombrie 2014 a dlui Sergiu Gurduza,
reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală
La 10 octombrie 2014 dl Sergiu Gurduza, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală, a depus o contestaţie, înregistrată la Comisie sub nr. CEC-9/398, în care solicită sancţionarea concurentului electoral Partidul Popular Creştin Democrat în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (3) din Codul electoral, obligarea acestuia să reflecte în „Fondul electoral” cheltuielile financiare de editare, tipărire şi distribuire a broşurilor, obligarea PPCD să scoată din circuit broşurile care nu au respectat exigenţele normelor electorale privind agitaţia electorală şi reflectarea mijloacelor financiare.
Reprezentantul PLDM, în motivarea contestaţiei, susţine că PPCD a tipărit la data de 01 octombrie 2014 cu un tiraj de 1000 exemplare broşura intitulată „Planul Roşca”. Din textul broşurii sub formă de cărţulie cu un volum de 64 pagini este expus îndemnul „Să votăm cu toţii echipa Partidului Popular Creştin Democrat”, iar pe fiecare pagină este plasată denumirea completă a partidului, însoţită de ştampila cu inscripţia „Votat” care, după părerea contestatarului, reprezintă agitaţie electorală vădită şi premeditată, al cărei scop este determinarea alegătorului să voteze în favoarea PPCD. Contestatarul afirmă că materialul în cauză a fost distribuit pe stradă de către un reprezentant al PPCD în data de 4 octombrie 2014 în perimetrul Pieţii Marii Adunări Naţionale, iar mai apoi el a intrat în posesia aceleiaşi broşuri la data de 7 octombrie 2014. Contestatarul susţine că prin acţiunile PPCD de tipărire şi distribuire a broşurii descrise şi anexate la contestaţie au fost încălcate prevederile art. 47 alin. (3) al Codului electoral.
În vederea combaterii afirmaţiilor contestatarului, PPCD a depus o referinţă la contestaţia PLDM, înregistrată la Comisie sub nr. CEC 7/8750 din 13 octombrie 2014, în care indică faptul că materialele vizate în contestaţie au fost editate pentru a fi distribuite de reprezentanţii PPCD în scop de agitaţie electorală doar după înregistrarea PPCD în calitate de concurent electoral şi a fost tipărită şi prezentată Consiliului Naţional al PPCD în data de 1 octombrie 2014. Afirmă că de către contestatar nu au fost prezentate probe suficiente pentru identificarea persoanei care a distribuit broşura.
PPCD a informat CEC printr-o notă explicativă, înregistrată la Comisie sub nr. CEC 7/8812 din 15 octombrie 2014, că raportul financiar va fi prezentat în termenele stabilite de Codul electoral, contul bancar cu menţiunea „Fond electoral” încă nu a fost deschis, tipografia a executat comanda în avans, iar factura fiscală va fi eliberată după achitarea banilor prin intermediul fondului electoral.
În urma examinării contestaţiei şi a materialelor anexate la aceasta, a referinţei, a explicaţiei şi documentelor solicitate de către Comisie de la PPCD, Comisia Electorală Centrală a constatat următoarele.
În baza hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr. 2735 din 10 octombrie 2014, Partidul Popular Creştin Democrat a fost înregistrat în calitate de concurent electoral.
La data de 19 septembrie 2014 PPCD a încheiat contractul de prestări servicii tipografice nr. 53 cu tipografia „PRAG-3” SRL în baza căruia Executorul, „PRAG-3” SRL, a efectuat lucrări tipografice conform mostrei prezentate de Beneficiar: broşură, 64 pagini, tiraj – 1000 exemplare, data executării – 1 octombrie 2014. Conform pct. 3.2. al contractului nominalizat, Beneficiarul achită costul total al comenzii după deschiderea contului electoral, dar nu mai tîrziu de 15 noiembrie 2015, iar potrivit pct. 3.3. al contractului, achitarea se efectuează prin transfer bancar din contul electoral, în contul Executorului, în lei moldoveneşti, în baza facturii.
Potrivit afirmaţiilor PPCD, la data de 1 octombrie 2014, şi anume în cadrul şedinţei Consiliului Naţional al PPCD, participanţilor le-a fost distribuită broşura „Planul Roşca”, ceea ce, în opinia Comisiei, este contrar prevederilor alin. (3) al art. 47 din Codul electoral, conform cărora agitaţia electorală se admite numai după înregistrarea concurentului electoral de către organul electoral competent. Din conţinutul broşurii reiese că scopul acesteia este de a-i determina pe alegători să voteze concurentul electoral PPCD, fapt confirmat şi de către preşedintele PPCD în referinţa sa.
Contestatarul a prezentat Comisiei dovezi despre faptul că broşura s-a distribuit încontinuu de către candidaţii şi reprezentanţii PPCD pînă la înregistrarea partidului în calitate de concurent electoral.
Astfel, conchidem că PPCD, începînd cu data de 1 octombrie şi pînă la data de 10 octombrie 2014 (data înregistrării PPCD în calitate de concurent electoral), contrar prevederilor art. 47 alin. (3) din Codul electoral, a efectuat agitaţie electorală prin distribuirea broşurii intitulate „Planul Roşca” nefiind la acel moment înregistrat în calitate de concurent electoral. Totodată, PPCD a folosit, contrar prevederilor art. 38 alin. (6) din Codul electoral, mijloace financiare care nu au fost virate pe contul "Fond electoral".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 18, 26, 38, 47, 65-67, 69 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu Regulamentul privind procedura de examinare şi soluţionare a contestaţiilor de către organele electorale în perioada electorală, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 3353 din 20 iulie 2010, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se admite parţial contestaţia nr. CEC-9/398 din 10 octombrie 2014 depusă de dl Sergiu Gurduza, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Liberal Democrat din Moldova în Comisia Electorală Centrală.
2. Se avertizează Partidul Popular Creştin Democrat pentru încălcarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 47 alin. (3) din Codul electoral.
3. Se avertizează concurentul electoral Partidul Popular Creştin Democrat asupra obligativităţii includerii în raportul financiar a mijloacelor financiare cheltuite pentru editarea, tipărirea şi distribuirea materialelor de agitaţie electorală.
4. Se sesizează Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat în vederea verificării corectitudinii de întocmire, de executare a comenzii şi documentării tirajului din 01 octombrie 2014 pentru broşura „Planul Roşca”, cu informarea Comisiei Electorale Centrale despre rezultatele examinării cazului în termene rezonabile.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 17 octombrie 2014
Nr. 2777
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md