H O T A R Î R E
cu privire la demersul Asociaţiei obşteşti „Moldova Tînără” privind
acreditarea observatorilor naţionali în vederea monitorizării
alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014
La data de 9 octombrie 2014 Asociaţia obştească „Moldova Tînără” a înaintat Comisiei Electorale Centrale un demers, înregistrat la Comisie sub nr. CEC 7/8696, privind acreditarea a 10 persoane în calitate de observatori naţionali pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din data de 30 noiembrie 2014.
În urma verificării documentelor prezentate, s-a constatat că la data prezentării documentelor la Comisie copia de pe extrasul din Registrul de Stat al Organizaţiilor necomerciale era deja expirată, fiind datată cu 4 aprilie 2014. Conform pct. 9 din Regulamentul privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 332 din 24 octombrie 2006, organizaţiile obşteşti naţionale vor prezenta şi copia de pe extrasul din Registrul de Stat al Organizaţiilor necomerciale eliberat cu cel mult 6 luni pină la momentul prezentării. Astfel, copia de pe extras prezentată de Asociaţia obştească „Moldova Tînără” nu mai este valabilă.
Totodată, la alegerile locale generale din 19 iunie 2011 Comisia Electorală Centrală, prin hotărîrea nr. 313 din 21 iunie 2011 a anulat acreditarea observatorilor naţionali desemnaţi de către Asociaţia obştească „Moldova Tînără”, pe motiv că aceştia au obstrucţionat activitatea organelor electorale şi s-au dedat unor acţiuni violente manifestînd ignoranţă faţă de cerinţele funcţionarilor electorali în partea ce ţine de asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului electoral. Prin acţiunile lor sfidătoare, observatorii din partea Asociaţiei obşteşti „Moldova Tînără” au ignorat obligaţiile observatorului stipulate în Regulamentul privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora, fapt ce a atras după sine anularea acreditării. În cadrul şedinţei la care s-a luat decizia de anulare a acreditării observatorilor naţionali desemnaţi de către Asociaţia obştească „Moldova Tînără”, CEC a constatat lipsa de calificare necesară a observatorilor acestei asociaţii pentru efectuarea acţiunii civice de observare a alegerilor. Mai mult ca atît, în demersul din 9 octombrie 2014 se regăsesc două persoane pentru care a fost anulată anterior acreditarea (Sidorina Asea şi Ceban Evghenii) pe motivele enunţate mai sus.
În acelaşi context, în lista anexată la demersul Asociaţiei obşteşti, figurează numele cet. Pestuşco Vladimir care, potrivit informaţiilor prezentate de Ministerul Afacerilor Interne vizavi de incidentul produs în ziua de 5 iunie 2011, a fost implicat în acţiunile descrise mai sus. Mai precis, acesta a intervenit în activitatea Consiliului electoral de circumscripţie electorală municipală Chişinău nr. 1, prezentîndu-se atunci ca observator din partea Asociaţiei obşteşti „Moldova Tînără”, deşi nu avea această calitate, întrucît Comisia Electorală Centrală, prin hotărîrea CEC nr. 245 din 28 mai 2011, îi respinsese acreditarea pe motiv ca acesta a fost înregistrat în calitate de candidat la funcţia de consilier în Consiliul comunal Bubuieci la alegerile locale generale din 5 iunie 2011.
Totodată, preşedintele Asociaţiei obşteşti „Moldova Tînără”, Denis Doga, figurează în calitate de candidat la funcţia de deputat din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, partid înregistrat, prin hotărîrea CEC nr. 2746 din 10 octombrie 2014, în calitate de concurent electoral. Astfel, candidatul de pe lista PCRM va ghida activitatea observatorilor Asociaţiei obşteşti „Moldova Tînără”, situaţie ce contravine alin. (1) al art. 63 din Codul electoral şi pct. 19 din Regulamentul privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 332 din 24 octombrie 2006.
Conform pct. 2.3. şi 2.6. din Liniile directoare privind statutul recunoscut la nivel internaţional al observatorilor în alegeri, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 31-a Reuniuni Plenare (Veneţia, 10 decembrie 2009), observatorii electorali au obligaţia de a nu obstrucţiona mersul procesului electoral, precum şi de a se implica în operaţiunile electorale. La fel, observatorii trebuie să fie imparţiali din punct de vedere politic şi să dea dovadă de o atitudine respectuoasă faţă de autorităţile electorale şi alte instituţii implicate în procesul electoral, precum şi faţă de toţi participanţii acestui proces.
Avînd în vedere cele expuse, Comisia Electorală Centrală îşi exprimă lipsa de încredere în partea ce ţine de abilitatea Asociaţiei obşteşti „Moldova Tînără” de a selecta şi instrui persoane în vederea monitorizării procesului electoral, acest lucru fiind dovedit de faptul includerii repetate (în demersul depus la CEC la 9 octombrie 2014) a unor persoane ce au dat dovadă de un comportament inadecvat şi nedemn de calitatea de observator naţional la alegeri.
În acest context, Comisia constată că Asociaţia obştească „Moldova Tînără” nu poate fi calificată pentru a înainta observatori la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, deoarece aceasta nu a reuşit să desfăşoare un proces de monitorizare independent, imparţial şi corect cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare.
În conformitate cu art. 18 şi 63 alin. (1) şi (4) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi pct. 5, 9,13 din Regulamentul privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 332 din 24 octombrie 2006, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se respinge demersul Asociaţiei obşteşti ”Moldova Tînără” privind acreditarea observatorilor naţionali în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014. 2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
|
|
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale |
Iurie CIOCAN |
Secretarul Comisiei Electorale Centrale
|
Andrei VOLENTIR |
Chişinău, 15 octombrie 2014 Nr. 2761 |
|
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md