H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Mateuţi, raionul Rezina
Prin sesizarea din 21 mai 2013, însoţită de actele confirmative, Oficiul Teritorial Orhei a informat Comisia Electorală Centrală asupra stării de incompatibilitate a consilierului Muntean Maria, aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova. Din materialele prezentate, rezultă că dna Muntean Maria deţine mandatul de consilier în Consiliul sătesc Mateuţi, ocupînd totodată şi funcţia de director al grădiniţei de copii din satul Mateuţi, raionul Rezina. Astfel, se constată starea de incompatibilitate, prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, conform căreia mandatul alesului local este incompatibil cu calitatea de şef, de şef adjunct în structurile subordonate autorităţilor publice locale (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale).
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Mateuţi îi revine candidatului supleant Cazac Lilia de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Rezina din 14 iunie 2011.
În temeiul art. 18 alin. (2), 22 lit. u), 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 8 alin. (21) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, pct. 24 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ridică, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatul consilierului Muntean Maria, aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova, în Consiliul sătesc Mateuţi.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Mateuţi, raionul Rezina, candidatului supleant Cazac Lilia de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 2 iulie 2013
Nr. 2059
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md