HOTĂRÎRE
cu privire la repartizarea atribuţiilor între membrii
Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală
În conformitate cu art. 18 şi 26 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
1. Se repartizează atribuţiile între membrii Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală, după cum urmează:
Iurie Ciocan, preşedinte:
- coordonează activitatea tuturor organelor electorale, inclusiv a celor constituite în străinătate, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor în condiţiile Codului electoral;
- coordonează şi asigură respectarea normelor privind reflectarea campaniei electorale în mijloacele de informare în masă.
Ştefan Urîtu, vicepreşedinte:
- coordonează activitatea de instruire a funcţionarilor electorali şi implementarea programelor de educaţie civică ce ţin de procesul electoral;
- coordonează soluţionarea chestiunilor privind modul de participare la alegeri a categoriilor speciale de alegători.
Andrei Volentir, secretar:
- este responsabil de funcţionarea Registrului de stat al alegătorilor, precum şi de aplicarea procedurii de întocmire, administrare, difuzare şi actualizare a listelor electorale;
- asigură controlul asupra gestionării de către concurenţii electorali a mijloacelor financiare virate în fondul electoral.
Alexandru Simionov, membru:
- coordonează soluţionarea chestiunilor privind modul de participare la alegeri a alegătorilor care domiciliază pe teritoriul aflat temporar în afara controlului constituţional al Republicii Moldova.
Vasile Gafton, membru:
- reprezintă, în cazurile în care este delegat, Comisia Electorală Centrală în instanţa de judecată, în baza procurii;
- coordonează, sub aspect procedural, proiectele de hotărîri privind examinarea contestaţiilor.
Vitalie Modrîngă, membru:
- este responsabil de conlucrarea cu autorităţile administraţiei publice centrale în scopul asigurării condiţiilor necesare pentru buna desfăşurare a alegerilor.
Vadim Moţarschi, membru:
- reprezintă, în cazurile în care este delegat, Comisia Electorală Centrală în instanţa de judecată, în baza procurii;
- coordonează, sub aspect procedural, proiectele de hotărîri privind examinarea contestaţiilor.
Eduard Răducan, membru:
- conlucrează cu autorităţile publice locale în domeniul ce ţine organizarea şi desfăşurarea alegerilor.
Svetlana Guţu, membru:
- coordonează activitatea de examinare a cererilor de acreditare a observatorilor internaţionali şi naţionali de către Comisia Electorală Centrală;
- coordonează activitatea consiliilor electorale de circumscripţie privind acreditarea observatorilor naţionali din partea concurenţilor electorali, asociaţiilor obşteşti din Republica Moldova.
2. Concomitent, fiecare membru al Comisiei Electorale Centrale exercită următoarele atribuţii:
- coordonează activitatea consiliilor electorale de circumscripţie privind implementarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor prevăzute de Codul electoral privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor;
- examinează documentele ce ţin de înregistrarea concurenţilor electorali prezentate de partide, alte organizaţii social-politice, blocurile electorale, precum şi de candidaţii independenţi;
- verifică documentele prezentate la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea blocurilor electorale;
- răspunde de examinarea materialelor depuse la Comisia Electorală Centrală privind constituirea consiliilor electorale de circumscripţie şi degrevarea membrilor acestora;
- efectuează controlul asupra constituirii secţiilor de votare şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare, executării tirajului buletinelor de vot pentru fiecare secţie de votare;
- coordonează elaborarea proiectelor de hotărîri asupra contestaţiilor depuse la Comisia Electorală Centrală;
- participă, după necesitate, la seminarele de instruire a funcţionarilor electorali;
- coordonează activitatea de recepţionare a documentelor electorale privind totalizarea rezultatelor alegerilor.
3. Membrii Comisiei Electorale Centrale coordonează activitatea consiliilor electorale de circumscripţie de nivelul al doilea, după cum urmează:
Iurie Ciocan, preşedinte – mun. Bălţi, sectoarele Botanica şi Centru ale mun. Chişinău;
Ştefan Urîtu, vicepreşedinte – sectoarele Buiucani şi Rîşcani ale mun. Chişinău;
Andrei Volentir, secretar – sectorul Ciocana al mun. Chişinău şi raionale Făleşti, Floreşti;
Alexandru Simionov, membru – raionale: Anenii Noi, Basarabeasca, Căuşeni, Dubăsari, Ştefan Vodă, Ungheni;
Vasile Gafton, membru – raionale: Briceni, Donduşeni, Edineţ, Glodeni, Ocniţa, Rîşcani;
Svetlana Guţu, membru – raionale: Ialoveni, Străşeni, Taraclia şi al UTA Găgăuzia;
Eduard Răducan, membru – raionale: Cahul, Cimişlia, Cantemir, Hînceşti, Leova;
Vitalie Modrîngă, membru – raionale: Călăraşi, Criuleni, Nisporeni, Orhei, Rezina;
Vadim Moţarschi, membru – raionale: Drochia, Sîngerei, Soroca, Şoldăneşti, Teleneşti.
4. Prezenta hotărîre se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 16 septembrie 2014
Nr. 2665
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md