H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Işnovăţ, raionul Criuleni
Secretarul Consiliului sătesc Işnovăţ din raionul Criuleni a transmis Comisiei Electorale Centrale cererea de demisie a consilierului Sînghei Mariana, aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova. Cererea a fost depusă la consiliu în data de 26 iunie 2013, iar documentele necesare atribuirii mandatului de consilier candidatului supleant au parvenit la Comisie în data de 9 august 2013.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Işnovăţ îi revine candidatului supleant Cucuruzean Gheorghe de pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 9 iunie 2011. La atribuirea mandatului de consilier s-a ţinut cont de declaraţiile candidaţilor supleanţi Balan Marin şi Cojocaru Parascovia de pe lista Partidului Democrat din Moldova, prin care aceştia refuză atribuirea mandatului de consilier.
În temeiul art. 18 alin. (2), 22 lit. u), 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, pct. 17, 23 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ridică, în legătură cu cererea de demisie, mandatul consilierului Sînghei Mariana, aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul sătesc Işnovăţ.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Işnovăţ, raionul Criuleni, candidatului supleant Cucuruzean Gheorghe de pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 03 septembrie 2013
Nr. 2123
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md