H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Ţarigrad, raionul Drochia
Prin sesizarea din 10 iulie 2013, însoţită de actele confirmative, secretarul Consiliului sătesc Ţarigrad a informat Comisia Electorală Centrală asupra stării de incompatibilitate a consilierului Tentiuc Victor, ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Din materialele prezentate rezultă că dl Tentiuc Victor deţine mandatul de consilier în Consiliul sătesc Ţarigrad, ocupînd totodată şi funcţia de director al Î.M. „Gospodăria Comunală din satul Ţarigrad, raionul Drochia” de la data de 20.03.2013. Astfel, se constată starea de incompatibilitate, prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, conform căreia mandatul de consilier este incompatibil cu calitatea de şef, de şef adjunct în structurile subordonate autorităţilor publice locale (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale).
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Ţarigrad îi revine candidatului supleant Conea Victor de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Drochia din 14 iunie 2011.
În temeiul art. 18 alin. (2), 22 lit. u), 133 alin. (12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, art. 8 alin. (21) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, pct. 24 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ridică, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatul consilierului Tentiuc Victor, ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, în Consiliul sătesc Ţarigrad.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Ţarigrad, raionul Drochia, candidatului supleant Conea Victor de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele Iurie CIOCAN
Comisiei Electorale Centrale
Secretarul Andrei VOLENTIR
Comisiei Electorale Centrale
Chişinău, 1 octombrie 2013
Nr. 2182
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md