Hotărîre
cu privire la sesizarea Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat
privind starea de incompatibilitate a unor consilieri din Consiliul raional Ungheni
Prin sesizarea din 22 aprilie 2013, însoţită de documente, Oficiul teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat a informat Comisia Electorală Centrală asupra stării de incompatibilitate în care s-ar afla consilierii Buruiană Maria, aleasă pe lista Partidului Liberal şi Nistor Ana, aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova, indicîndu-se prevederile de la art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, conform căreia mandatul de consilier este incompatibil cu calitatea de şef, de şef adjunct în structurile subordonate autorităţilor publice locale (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale). Din materialele prezentate se constată că dna Buruiană Maria ocupă funcţia de director ajunct pe probleme de educaţie al Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din oraşul Ungheni începînd cu 5 august 1999, iar dna Nistor Ana este director al gimnaziului din comuna Sineşti de la 16 septembrie 2000, deţinînd totodată mandate de consilier în Consiliul raional Ungheni.
Pe parcursul examinării de către Comisia Electorală Centrală a materialelor, s-a constatat că prevederea legală sus-numită privind situaţiile de incompatibilitate a constituit obiectul sesizării la Curtea Constituţională.
La 16 iulie 2013 Curtea Constituţională a adoptat hotărîrea nr. 19 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale art. 7 din Legea 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, în redacţia Legii nr. 168 din 11 iulie 2012. Curtea a opinat că prevederile legale care stabilesc incompatibilităţile mandatului alesului local, de la lit. c) şi d) ale alin. (l) art.7 din Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, în redacţia Legii nr. 168 din 11 iulie 2012, astfel cum au fost interpretate prin Legea nr. 263 din 16 noiembrie 2012, nu se aplică aleşilor locali, care şi-au obţinut mandatul în urma alegerilor locale desfăşurate pînă la data intrării în vigoare a Legii nr. 168 din 11 iulie 2012 pentru modificarea Legii nr. 768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local – 14 septembrie 2012.
Astfel, avînd în vedere că atît obţinerea mandatelor de consilier, cît şi ocuparea funcţiilor au avut loc anterior intrării în vigoare a modificărilor privind situaţiile de incompatibilitate la Legea nr. 768-XIV din 2 februarie 2000, în temeiul art. 18 alin. (2) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se respinge ca nefondată sesizarea Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat privind starea de incompatibilitate a consilierilor Buruiană Maria, aleasă pe lista Partidului Liberal şi Nistor Ana, aleasă pe lista Partidului Democrat din Moldova în Consiliul raional Ungheni.
2. Hotărîrea se remite spre informare Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat şi Consiliului raional Ungheni.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Andrei VOLENTIR
Chişinău, 4 octombrie 2013
Nr. 2211
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md