Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Statul garantează exprimarea voinţei libere a cetăţenilor prin apărarea principiilor democratice şi a normelor dreptului electoral.
Paul DeGregorio, expert electoral: ”Orice sistem electoral are avantajele și dezavantajele sale, iar acestea trebuie privite în ansamblu în condițiile fiecărui stat. Autoritatea electorală trebuie să execute legislația electorală și să o explice pe înțelesul tuturor”
Publicat: 18.10.2017
Chișinău, CEC – Astăzi, 18 octombrie 2017, membrii și funcționarii din cadrul Comisiei Electorale Centrale s-au întâlnit cu Paul DeGregorio, expert electoral, ex-vicepreședinte al Fundaţiei Internaţionale pentru Sisteme Electorale. Expertul electoral a vorbit despre experiența sa în calitate de Membru și Președinte al Comisiei Federale de Asistență Electorală din SUA, despre integritatea sistemelor electorale și alte subiecte relevante.
În cadrul evenimentului, Paul DeGregorio, a menționat că orice sistem electoral are avantajele și dezavantajele sale, iar acestea trebuie privite în ansamblu în condițiile fiecărui stat. ”Autoritatea electorală trebuie să execute legislația electorală și să o explice pe înțelesul tuturor”, a afirmat expertul.
Paul DeGregorio este expert electoral internațional, activînd în peste 35 de țări pentru promovarea democrației și dezvoltării profesionale a oficialilor electorali. Actualmente, DeGregorio activează în calitate de Consultant Principal în cadrul Asociației Organelor Electorale Internaționale (A-WEB).
Chișinău, CEC – În perioada 12-15 decembrie curent, se desfășoară seminare de instruire cu durata de o zi privind lucrul cu listele electorale pentru persoanele responsabile de prelucrarea datelor conținute în Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA) din cadrul organelor administrației publice locale de nivelul întîi. Seminarele sînt organizate de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral în colaborare cu Comisia Electorală Centrală.
Chişinău, CEC – Pe 4 decembrie 2017, Președintele CEC, Alina Russu, a participat la evenimentul Open Day Moldova, organizat la Strasbourg (Republica Franceză) de către Direcția generală pentru programe a Consiliului Europei (CoE) și Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lîngă CoE.
Chişinău, CEC - Astăzi, 7 decembrie, în cadrul unui eveniment organizat de Comisia Electorală Centrală, a fost prezentat Ghidul: Prevenirea violenței împotriva femeilor în alegeri la care au participat reprezentanți ai autorităților statului, clasei politice, societății civile și altor instituții.
Chișinău, CEC - La 29 noiembrie 2017 a avut loc prima conferință cu genericul ”CICDE open talks: Democrația se învață – abordări inovative”, la care au participat peste 150 de tineri, studenți, elevi și profesori.
Pe 15 și 16 noiembrie, membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC), Vladimir Șarban și Sergiu Gurduza și reprezentanți ai Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral au avut întîlniri cu (ex)funcționari electorali antrenați în organizarea și desfășurarea alegerilor în circumscripțiile electorale Cantemir și Hîncești.
Chișinău, CEC - La 20 octombrie 2017 vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Rodica Ciubotaru, a participat la o întîlnire cu studenții anului întîi ai facultății de drept a Universității de Stat din Moldova. La eveniment au venit aproximativ două sute de persoane.
Chișinău, CEC – Astăzi, 19 octombrie 2017, președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), dna Alina Russu, a participat la seminarul ”Soluționarea contestațiilor în domeniul electoral”, organizat de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe lîngă Comisia Electorală Centrală în colaborare cu Comisia Electorală Centrală, Institutul Național al Justiției, Comisia de la Veneția și Consiliul Europei.
Chișinău, CEC - La 29 septembrie 2017 a fost lansat modulul online de instruire „Mass-media și alegerile” de pe platforma de e-Learning a Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE). La eveniment au participat reprezentanți ai mai multor instituții media, precum postul TV „Canal Regional”, postul de radio ”Radio Moldova”, portalurile de știri Deschide.md, Realitatea.md și Bani.md.