Chișinău, CEC – Astăzi, 19 octombrie 2017, președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, a participat la seminarul ”Soluționarea contestațiilor în domeniul electoral”, organizat de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe lîngă Comisia Electorală Centrală în colaborare cu Comisia Electorală Centrală, Institutul Național al Justiției, Comisia de la Veneția și Consiliul Europei.
În cuvîntul său de salut, Alina Russu a felicitat întregul corp judecătoresc prezent la eveniment cu ocazia Zilei Juristului, apreciind eforturile depuse de către aceștia în munca deloc ușoară. Totodată, a menționat că examinarea contestațiilor reprezintă o instituție importantă în cadrul procesului electoral și este o responsabilitate atît a organelor electorale, cît și a instanțelor de judecată.
La seminar au participat membrii Comisiei Electorale Centrale, judecători și experți internaționali în materie electorală.
Seminarul a fost coordonat de către Serhii Kalchenko și Mirjana Lazarova Trajkovska, experți în materie electorală din partea Comisiei de la Veneția.
Subiectele abordate în cadrul seminarului s-au referit la soluționarea contestațiilor electorale privind dreptul la vot, înregistrarea alegătorilor și a candidaților, validarea mandatelor, circumscripțiile electorale, contestațiile privind accesul la informație și cele privind rezultatele votării. Totodată, s-au discutat și care sînt standardele europene în această direcție, făcîndu-se referire și la jurisprudența Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO).
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md