Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Statul garantează exprimarea voinţei libere a cetăţenilor prin apărarea principiilor democratice şi a normelor dreptului electoral.
În zilele de 4-5 iunie 2012 o delegaţie a Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, compusă din secretarul CEC, Andrei Volentir, şi doi funcţionari din cadrul aparatului, Ion Pirojuc şi Serghei Iaţco, a participat la cea de-a noua conferinţă europeană a autorităţilor responsabile de organizarea alegerilor cu tema: „Soluţii inovatoare pentru alegeri”
Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a dat curs invitaţiei Comisiei Electorale Centrale a Republicii Armenia de a observa alegerile Adunării Naţionale care au avut loc la 6 mai 2012. În acest scop o delegaţie din partea instituţiei noastre în componenţa a 2 persoane, şi anume dna Svetlana Guţu, membru al CEC şi dl Nastas Ruslan, consultant superior în Direcţia juridică şi relaţii cu publicul din cadrul Aparatului CEC, s-a deplasat la Erevan în perioada 5-7 mai
În perioada 25-31 martie 2012, secretarul Comisiei Electorală Centrale Andrei Volentir și șefa secției alegeri și referendumuri din cadrul Aparatului CEC Angela Caraman au participat la un seminar BRIDGE cu o tematică complexă privind structura managementului electoral și accesul la procesele electorale („Electoral Management Design & Access to Electoral Processes”).
În zilele de 26-27 martie 2012 preşedintele Comisiei Electorale Centrale, dr. Iurie Ciocan, şi doi reprezentanţi ai direcţiei informatizare a Aparatului CEC s-au deplasat la Kiev pentru a participa la cea de-a treia întrunire organizată de către Comisia de la Veneţia în cooperare cu Comisia Electorală Centrală a Ucrainei, în cadrul Facilităţii Parteneriatului Estic.
În perioada 2-5 martie 2012 dl Alexandru Simionov, membru al Comisiei Electorale Centrale şi dna Cristina Angheli, consultant în Secţia educaţie civică, training-uri şi secretariat din cadrul Aparatului CEC, au participat, în calitate de observatori internaţionali, la monitorizarea alegerilor prezidenţiale din Federaţia Rusă, care au avut loc pe 4 martie curent.
În perioada 13-17 februarie 2012, o delegaţie din partea Comisiei Electorală Centrale a participat la un seminar BRIDGE cu tema „Dimensiunea de gen în alegeri”. Evenimentul s-a desfăşurat Tbilisi (Georgia), fiind organizat de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în colaborare cu Comisia Electorală Centrală a Georgiei. Crearea Resurselor pentru îmbunătăţirea Democraţiei, Guvernării şi Alegerilor (BRIDGE) reprezintă un program internaţional de dezvoltare profesională pentru pregătirea formatorilor şi a specialiştilor, cu implementarea celor mai performante metodologii şi tehnici existente în domeniul electoral. Acest program se bazează mai mult pe lucru în grupuri mici şi activităţi practice
În perioada 2-6 decembrie 2011domnul Vasile Gafton, membrul Comisiei Electorale Centrale, şi domnul Stanislav Bondari, consultant al Direcţiei juridice şi relaţii cu publicul din cadrul Aparatului Comisiei Electorale Centrale, au participat în calitate de experţi electorali internaţionali la monitorizarea alegerilor deputaţilor în Duma de Stat a Adunării Federale, care au avut loc la 4 decembrie curent în Federaţia Rusă
În perioada 3 – 7 octombrie 2011, consultantul principal al Direcţiei juridice şi relaţii cu publicul din cadrul Aparatului Comisiei Electorale Centrale, Bârsa Ludmila a participat la un seminar BRIDGE cu tema „Administrarea alegerilor. Planificarea strategică şi financiară.”
În perioada 21-24 august, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale Ştefan Urîtu a participat la Reuniunea constitutivă a „Reţelei competenţelor electorale francofone” (RECEF) susţinută de autorităţile electorale canadiene şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei
În perioada 31 august – 1 septembrie 2011 reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale, Întreprinderii de Stat „CRIS „Registru“ și Fundației Internaționale pentru Sisteme Electorale (biroul din Republica Moldova) au participat, în cadrul unei delegaţii a Republicii Moldova, la un seminar de două zile avînd ca tematică registrul populației și sistemul de înregistrare a alegătorilor