Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Statul garantează exprimarea voinţei libere a cetăţenilor prin apărarea principiilor democratice şi a normelor dreptului electoral.
La invitaţia Autorității Electorale Permanente din România, în perioada 03 - 06 mai 2018, o delegaţie a Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova (CEC) a participat la două conferințe internaționale: a doua ediție a dezbaterilor științifice ale experților din domeniul electoral, cu titlul „Egalitatea sufragiului”, desfășurată pe 03 și 04 mai, și conferința „Alegeri libere, parlamente și consolidarea națiunii”, lucrările căreia au avut loc pe 05 și 06 mai curent. Din delegație au făcut parte membrul CEC, dl Vladimir Șarban, și consultantul Direcției analiză și documentare din cadrul Aparatului CEC, dna Viorica Zaharia.
La invitaţia Comisiei Electorale Centrale a Republicii Azerbaidjan (CEC a Republicii Azerbaidjan), în perioada 10-12 aprilie 2018, o delegaţie a Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova (CEC) a participat la misiunea de observare a alegerilor prezidențiale care s-au desfășurat pe 11 aprilie curent.
În perioada 26 februarie 2018 – 02 martie 2018 o delegație a Comisiei Electorale Centrale a participat la cea de-a VIII-a reuniune anuală a instituțiilor de management electoral, cu tema „Tehnologii și inovații în implicarea cetățenilor”, care s-a desfășurat la Shekvetili, Georgia.
În perioada 09-10 martie curent la Vilnius, Lituania, s-au desfășurat lucrările Reuniunii Comitetului Executiv al ACEEEO.
La eveniment au fost prezenți reprezentați ai statelor membre şi partenere ale asociației: președinții comisiilor electorale centrale din Bulgaria, Letonia și Lituania, precum și membri ai CEC din Albania și Croația.
În perioada 24-25 ianuarie 2018, în New Delhi (Republica India), s-a desfășurat cea de-a 8-a ediție a Zilei Naționale a Alegătorilor și Conferința internațională cu tema ”Incluziunea persoanelor cu dizabilități în procesul electoral”. Evenimentele au fost organizate de Comisia Electorală din India și au avut în calitate de invitați din afara țării – reprezentanți ai autorităților electorale (Afghanistan, Australia, Butan, Guineea, Republica Moldova, Zambia) și ai organizațiilor internaționale (Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale (IFES) și Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență (International IDEA)).
La invitaţia Comisiei Electorale Centrale din Georgia (CEC Georgia), în perioada 19-22 octombrie 2017, o delegaţie a Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova (CEC RM) a participat la observarea alegerilor locale din Georgia. Din delegație au făcut parte domnul Vasile Gafton, membrul CEC, și doamna Tatiana Buecicu, specialist principal, Direcția analiză și documentare din cadrul Aparatului CEC.
În perioada 26 – 29 iunie 2017, o delegație a Comisiei Electorale Centrale (CEC) a participat la misiunea de observare a procesului electoral, practicilor și procedurilor aplicabile în cadrul alegerilor parlamentare în Senatul Parlamentului Republicii Kazahstan, care au avut loc la 28 iunie curent. Din delegație au făcut parte doamna Rodica Ciubotaru, vicepreședintele Comisiei, și domnul Marian Puiu, consultant al Direcției management alegeri din cadrul Aparatului Comisiei.
În perioada 12-16 iunie 2017 o delegație a Comisiei Electorale Centrale, condusă de președintele instituției, Alina Russu, a întreprins o vizită de studiu în Georgia, în vederea realizării unui schimb de experiență în domeniul certificării funcționarilor electorali și a desfășurării activităților de educație civică. Din delegație au făcut parte deputați din Parlamentul Republicii Moldova și ai Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral.
În perioada 19-20 iunie 2017, dna Alina Russu, președintele CEC a participat la conferința regională “Banii în politică: provocări și practici internaționale în Europa de Est”, desfășurată la Tbilisi, Georgia. Evenimentul a fost inițiat ca urmare a desfășurării în februarie 2016 a unei alte conferințe de succes cu aceeași tematică.
În perioada 15-17 mai 2017 delegația formată din Corneliu Pasat, șef-adjunct al Direcției comunicare, relații publice și mass-media din cadrul Aparatului CEC și Pavel Cabacenco, directorul Centrului de instruire continuă în domeniul electoral de pe lîngă CEC, au participat la cea de-a XIV-ea Conferință a autorităților de management electoral cu tema ”Autorități electorale funcționale pentru alegeri democratice” Sankt Petersburg, Federația Rusă. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Comisia Electorală Centrală a Federație Ruse și Adunarea Interparlamentară a CSI.