Chișinău, CEC – În perioada 10-11 septembrie 2015, la Chișinău și-a ținut lucrările cea de-a 24 ediție a conferinței Asociației Oficialilor Electorali din Europa, a cărei președinție în acest an a fost deținută de Comisia Electorală Centrală. Reuniunea s-a axat pe două subiecte: „Egalitatea alegătorilor, egalitatea voturilor” și „Instruirea continuă în domeniul electoral”.
În cadrul Adunării Generale a ACEEEO, membrii Asociației au dezbătut implementarea Planului Strategic al organizației, posibilitatea dezvoltării și extinderii, cooperarea cu Asociația Autorităților de Management Electoral din Statele Arabe, dar și organizarea ediției aniversare a Asociației. De asemenea, în cadrul acestui eveniment, la 9 septembrie curent, ACEEEO și Asociația Autorităților de Management Electoral din Statele Arabe (Arab EMBs) au semnat un memorandum de cooperare în domeniul electoral prin care părțile semnatare se angajează să se sprijine reciproc în demersurile de construcție și implementare a sistemelor electorale moderne în țările membre, precum și să creeze o platformă comună ce are ca scop schimbul de informații și bune practici în vederea îmbunătățirii legislației în domeniul electoral.
Cea de-a 24 ediție a conferinței ACEEEO s-a încheiat cu adoptarea unei declarații referitoare la temele discutate, și anume despre necesitatea instruirii continue a subiecților electorali, dar și asigurarea egalității dreptului de vot al alegătorilor.
Evenimentul a reunit funcționari și experți internaționali în materie electorală din peste 40 de țări, precum și reprezentanți ai unor prestigioase instituții internaționale de profil.
Asociația Oficialilor Electorali Europeni este o organizație regional independentă a organismelor de management electoral, cu un statut juridic, bazat pe dreptul internaţional. Asociația întrunește 24 de membri instituționali (reprezentanți ai autorităților electorale din 24 state din Europa şi spaţiul CSI), 2 membri asociaţi şi un membru suport.
Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova este membru de drept al ACEEEO din anul 1998, iar din septembrie 2013 face parte din componența comitetului executiv al acestei instituții.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md