Chişinău, CEC – Comisia Electorală Centrală (CEC) a organizat astăzi, 23 octombrie 2014, un seminar de instruire cu participarea preşedinţilor şi secretarilor consiliilor electorale ale circumscripţiilor raionale/municipale/UTA Găgăuzia.
Scopul seminarului a constat în informarea aplicării corecte şi uniforme a legislaţiei în vigoare şi, implicit, de a asigura buna desfăşurare a alegerilor parlamentare din 30 noiembrie curent. În cadrul întrunirii au fost abordate subiecte ce ţin de logistica electorală, lucrul cu Registrul de stat al alegătorilor, constituirea secţiilor de votare şi a birourilor electorale ale acestora, alte activităţi incluse în programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor prevăzute de Codul electoral, aprobat anterior de CEC.
Preşedintele CEC, dr. Iurie Ciocan, a subliniat în cadrul seminarului despre noutăţile electorale din acest an, acordînd atenţie listelor electorale, care în premieră, vor fi generate de Registru şi tipărite de CEC; uniformizarea logisticii electorale (urne de vot şi cabine pentru vot secret); excluderea paşaportului de tip ex-sovietic, modelul anului 1974 din lista actelor în baza cărora se poate vota.
„Consiliul electoral este veriga importantă dintre CEC şi birourile electorale din teritoriu. De profesionalismul membrilor organelor inferioare depinde în mare măsură succesul alegerilor” – a menţionat dr. Iurie Ciocan.
Tot astăzi, consiliilor electorale de circumscripţie le-au fost distribuite documente şi materiale electorale necesare în activitatea de pregătire a alegerilor parlamentare din 30 noiembrie curent.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md