Chișinău, CEC - Azi, 17 mai, conducerea Comisiei Electorale Centrale (CEC) și a Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), a avut o întrevedere cu reprezentanții misiunilor diplomatice și observatorii internaționali acreditați pentru monitorizarea alegerilor locale noi, din data de 20 mai 2018.
În cadrul întrevederii, au fost prezentate principalele activități, informații statistice și prevederile legale pentru organizarea scrutinului de duminică. Printre cele mai importante tematici abordate au fost: înregistrarea candidaților, procedura de verificare a listelor de subscripție, listele electorale, contestațiile, monitorizarea alegerilor și reflectarea lor în mass-media, finanțarea campaniei electorale, informarea alegătorilor și instruirea subiecților electorali. Evenimentul s-a încheiat cu o rundă de întrebări-răspunsuri, participanții manifestînd un interes sporit față de viitoarele alegeri.
Președintele CEC a reiterat deschiderea CEC pentru dezvoltarea colaborării cu partenerii de dezvoltare, dînd asigurări că organizația pe care o reprezintă rămîne și în continuare a fi o instituție deschisă și transparentă care depune toate eforturile necesare pentru organizarea unor alegeri libere și corecte, inclusiv crearea unui mediu prielnic pentru observarea și reflectarea alegerilor și crearea condițiilor necesare pentru participarea neîngrădită a cetățenilor la procesul electoral.
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md