La 27 decembrie 2004 Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, conform prevederilor art. 44, 79 din Codul electoral, a depus la Comisia Electorală Centrală procesul-verbal din 25 decembrie 2004 al Plenului Comitetului Central al PCRM cu privire la desemnarea a 103 candidaţi pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova la alegerile din 6 martie 2005, declaraţiile privind consimţămîntul lor de a candida la funcţia de deputat, datele biografice ale candidaţilor, precum şi declaraţiile privind averea imobiliară, depunerile bancare, hârtiile de valoare, sumele primite ca moştenire şi veniturile din ultimii 2 ani. Totodată, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a înaintat Comisiei semnul electoral în scrutinul parlamentar - secera şi ciocanul încrucişate pe fundal alb şi o carte deschisă. Concomitent, dl Volghin Alexandru a fost desemnat în calitate de membru reprezentant al partidului în Comisia Electorală Centrală. Materialele prezentate au fost verificate şi s-a constatat că ele corespund prevederilor Codului electoral.
Reieşind din cele expuse şi în conformitate cu art. 15 alin. (2), art. 44 şi art. 48 alin. (4) din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează lista a 103 candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. 2. Se înregistrează semnul electoral pentru imprimare în buletinul de vot "- secera şi ciocanul încrucişate pe fundal alb şi o carte deschisă. 3. Se confirmă în calitate de membru reprezentant cu vot consultativ în componenţa Comisiei Electorale Centrale dl Volghin Alexandru.
PreşedinteleComisiei Electorale Centrale Petru RAILEAN
SecretarulComisiei Electorale Centrale Valentin VIZANT
Chişinău, 30 decembrie 2004Nr.584
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md