HOTĂRÎRE
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul sătesc Pîrjolteni, raionul Călărași
Consiliul sătesc Pîrjolteni, raionul Călărași, prin decizia nr. 05/03 din 1 noiembrie 2016, a ridicat, în legătură cu absența fără motive întemeiate de la trei ședințe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Catarama Ion ales pe lista Partidului Liberal în Consiliul sătesc Pîrjolteni, raionul Călărași. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formațiunii nominalizate.
În baza documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Pîrjolteni îi revine candidatului supleant Spînu Gheorghe de pe lista Partidului Liberal, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Călărași din 29 iunie 2015. La atribuirea mandatului s-a ținut cont de declarația candidatului supleant Avornic Gheorghe de pe lista aceluiași partid, prin care acesta refuză atribuirea mandatului de consilier.
În temeiul art. 18 şi art. 133 alin. (12) din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct. 18 lit. c), 25 şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Se ia act de vacanța unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Pîrjolteni.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Pîrjolteni, raionul Călărași, candidatului supleant Spînu Gheorghe de pe lista Partidului Liberal.
3. Se preavizează consilierul Spînu Gheorghe asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
|
Alina RUSSU |
Secretarul |
Veaceslav AGRIGOROAE |
Chișinău, 23 decembrie 2016
Nr. 636
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md