H O T Ă R Î R E
cu privire la stabilirea locului şi timpului primirii documentelor
pentru înregistrarea participanților la referendumul republican consultativ
Prin Decretul nr. 105-VIII din 28 martie 2017 al Președintelui Republicii Moldova, a fost fixat, pentru data de 24 septembrie 2017, referendumul republican consultativ asupra unor probleme de interes național. În temeiul art. 18, art. 22, art. 26 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct. 2, pct. 3 din Instrucțiunea privind modul de participare a partidelor politice și altor organizații social-politice la campania electorală pentru referendumul republican, aprobată prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 1025 din 18 iulie 2017, Comisia Electorală Centrală h o t ă r ă ş t e:
1. Pentru înregistrare în calitate de participanți la referendumul republican consultativ din 24 septembrie 2017 documentele se vor depune la Comisia Electorală Centrală începînd cu data de 28 iulie pînă la 25 august 2017, pe adresa: municipiul Chişinău, str. V. Alecsandri, nr.119, biroul 307, în intervalul orar:
a) 9:00 – 16:00, în zilele de luni – vineri, 28 iulie – 25 august;
b) 9:00 – 17:00, în ziua de vineri, 25 august.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Președintele
Comisiei Electorale Centrale Alina RUSSU
Secretarul ședinței Vadim FILIPOV
Chişinău, 25 iulie 2017
Nr. 1047
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md