La 3 iulie 2013 a avut loc o masă rotundă unde a fost prezentat şi supus dezbaterilor raportul ”Îmbunătățirea sistemului de înregistrare a alegătorilor din Republica Moldova și capacității CEC în domeniul tehnologiei informaționale”, elaborat de către dl Shalva Kipshidze, consultant și mentor în domeniul tehnologiei informaționale și înregistrării alegătorilor, cu suportul PNUD Moldova. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai mai multor instituţii de stat, precum şi ai societăţii civile.
Consultantul internaţional a avut sarcina de a se documenta asupra modelului de înregistrare a alegătorilor din Republica Moldova. De asemenea, de a acorda asistență Comisiei Electorale Centrale (CEC) în elaborarea foii de parcurs privind înregistrarea alegătorilor și consolidarea modelului convenit de a intra în vigoare din 2015, precum și pentru viitoarele alegeri naționale din 2015.
Autorul raportului a menţionat că timp de mai mulți ani CEC a implementat un șir de inițiative pozitive pentru a îmbunătăți toate domeniile de management electoral, sistemul de înregistrare a alegătorilor încă mai rămîne a fi un punct slab din cauza factorilor interni și externi, avînd nevoie de perfecționare continuă.
În cadrul mesei rotunde s-a remarcat că sistemul actual de înregistrare a alegătorilor, precum și cel propus pentru viitor, este unul pasiv. Un astfel de sistem de înregistrare prevede că statul este în totalitate responsabil pentru înregistrarea alegătorilor și pentru asigurarea faptului că fiecare cetățean își poate exercita dreptul său fundamental și constituțional de a vota la alegeri și referendumuri.
În vederea elaborării acestui raport au fost organizate întrevederi cu toate instituțiile de stat, participante în procesul de pregătire a listelor electorale sau a Registrului de Stat al Populației, cu personalul CEC, cu reprezentanţi ai ONG-urilor implicate în dezvoltarea democrației sau în monitorizarea alegerilor, precum și cu toate partidele politice.
În acest context, au fost identificate activități ce urmează să fie desfășurate în continuare, și anume identificarea și analiza capacității actuale a Departamentului tehnologii informaţionale (TI) al CEC și planificarea activităților posibile de dezvoltare a capacității sau altor soluții relevante, cum ar fi externalizarea unor module ale lucrului legat de TI contractorilor externi, acordarea îndrumării și prezentarea bunelor practici CEC cu privire la grupurile de lucru interguvernamentale și grupurile operaționale legate de procesul de înregistrare a alegătorilor, susținerea CEC în elaborarea foii de parcurs pentru înregistrarea alegătorilor și elaborarea unui plan detaliat de implementare a foii de parcurs privind înregistrarea alegătorilor.
Se preconizează că majoritatea sarcinilor enumerate mai sus se bazează pe colaborare și necesită participarea deplină a CEC în proces.
În concluzie, s-a remarcat că CEC a Republicii Moldova este un organ progresist, proactiv și inclusiv de management electoral, care a avansat în toate domeniile de management electoral. Planul strategic al CEC pentru perioada 2012-2015 a fost apreciat pozitiv de către toate părțile interesate și conține direcții vitale, adică un proces de înregistrare a alegătorilor, și obiective proprii.
Trebuie de menționat faptul că sistemul actual de înregistrare a alegătorilor din Republica Moldova are potențial de dezvoltare și poate face față nevoilor fundamentale ale țării. Cu toate acestea, există multiple probleme ce țin de angajament, responsabilități, relații inter-instituționale și divergențe legislative și tehnice ce au împiedicat procesul înregistrării alegătorilor.
Pentru îmbunătățirea situației și buna funcționare a sistemului de înregistrare a alegătorilor, acest raport propune o serie de recomandări specifice, și anume:
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md