H O T Ă R Â R E
Cu privire la atribuirea mandatului de consilier
în Consiliul sătesc Aluniş, raionul Râşcani
Conform art.5 alin.(2) lit.f) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local şi art.24 alin.(1) lit.d) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, Consiliul sătesc Aluniş, prin decizia nr. 08/05 din 14 decembrie 2007, a ridicat mandatul de consilier deţinut de dna Frasîniuc Vera, la cerere, aleasă pe lista Partidului Democraţiei Sociale din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
în temeiul documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Aluniş revine dlui Vacariuc Mihail, candidat supleant pe lista Partidului Democraţiei Sociale din Moldova, confirmată prin hotărârea Judecătoriei Râşcani din 21 iunie 2007.
în conformitate cu art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Aluniş.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Aluniş, raionul Râşcani dlui Vacariuc Mihail, candidat supleant pe lista Partidului Democraţiei Sociale din Moldova.
Vicepreşedintele
Comisiei Electorale Centrale Renata LAPTI
Secretarul
Comisiei Electorale Centrale Iurie CIOCAN
Chişinău, 22 ianuarie 2008
Nr.1481
Adresa: Vasile Alecsandri, 119, Chişinău Republica Moldova
Tel.: (+373 22) 251-451 Fax: (+373 22) 234-047
Email: info@cec.md